Braşovul are nevoie de un spital judeţean nou, care poate fi numit şi regional, susține ministrul Rafila

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Brașovul necesită un nou spital județean, care ar putea fi considerat și regional, însă planificarea acestuia trebuie realizată corect, nu cu 1.000 de paturi, așa cum a fost propus în proiectul spitalului regional, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în timpul unei vizite în Brașov.

"Dacă vreţi, puteţi să îl numiţi regional, dar nu asta este important. Actualul SJ - cu toate renovările, dotările, nu poate oferi condiţii suficient de bune, are peste 50 de ani - iar dimensionarea spitalului (nou - n.r.) trebuie să ţină cont de realităţi, de nevoia de servicii medicale şi de personalul care poate să lucreze acolo, încât acest spital să fie sustenabil din punct de vedere al serviciilor medicale pe care le oferă. Aceasta este abordarea corectă şi nu facem concurs în ce priveşte numărul de paturi. Cred că ceva mai mult de 500 de paturi ar fi necesare la Braşov", a punctat Rafila.

Pe de altă parte, acesta, a subliniat, în cadrul vizitei pe care a desfăşurat-o la Spitalul municipal din Săcele, rolul autorităţilor locale în realizarea unor investiţii în infrastructura de sănătate, arătând că medicii merg acolo unde există o "viziune de dezvoltare a acestora".

Spitalul săcelean mai beneficiază de investiţii din fonduri europene

"Am venit la Spitalul Municipal Săcele pentru a vedea direct progresul investiţiilor şi pentru a ne asigura că infrastructura medicală răspunde nevoilor pacienţilor", a precizat ministrul, care a verificat stadiul investiţiei privind extinderea, dezvoltarea şi modernizarea ambulatoriului, o investiţie de 20 de milioane de lei.

Conform ministrului Sănătăţii, pe lângă acest proiect, spitalul săcelean mai beneficiază de investiţii din fonduri europene de 6 milioane de lei pentru un proiect de control al infecţiilor intraspitaliceşti şi unul de 3 milioane de lei pentru digitizare.

Potrivit directorului spitalului, Rodica Pârvan, proiectul de extindere al ambulatoriului se află în faza de ridicare a fundaţiei şi urmează să fie finalizat la jumătatea anului viitor.

Noua clădire va găzdui un număr de şase specialităţi noi şi, prin acest proiect, vor fi dezvoltate serviciile de intervenţii chirurgicale, prin două săli noi de chirurgie generală şi respectiv de ortopedie-traumatologie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel