Brâul Maicii Domnului. Mii de credincioși în fața Bisericii Apărătorii Patriei 1, din Sectorul 4

Mii de credincioși au înfruntat ploaia și au așteptat în fața Bisericii Apărătorii Patriei 1, din Sectorul 4, pentru a se ruga și a atinge racla care adăpostește o parte din Brâul Maicii Domnului, adusă la București de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.

Veșmântul, despre care se spune că a fost țesut de însăși Maica Domnului și că ar avea puteri vindecătoare a ajuns la București, în Sectorul 4, pentru al doilea an consecutiv, iar credincioșii au așteptat de la primele ore, să se închine în fața acestuia, în ciuda ploii torențiale, din această dimineață.

În timpul ceremoniei de primire a raclei însă, ploaia s-a oprit, iar oamenii s-au putut reculege în cadrul unei slujbe impresionante, la care a participat un sobor format din 12 preoți, condus de Preasfințitul Ieronim Sinaitul. De asemenea, la slujbă a participat și Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Daniel Băluță: Credința este un liant puternic al românilor

"Organizăm evenimentul, pentru al doilea an consecutiv în Sectorul 4, pentru că, anul trecut, a atras mii de credincioși, dornici să se roage și să se reculeagă la racla cu "Brâul Maicii Domnului". În acest an, procesiunea are o semnificație specială, având loc în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o altă Sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși. Este un moment importat pentru comunitatea noastră. Credința este un liant puternic al românilor", a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, de câteva maici care slujesc în lăcașul elen, "Cinstitul Brâu al Maicii Domnului" va fi expus credincioșilor creștin ortodocși care vor să se roage și să se reculeagă, până duminică, 24 iunie, între orele 8.00 și 22.00, la Biserica Apărătorii Patriei 1 (Str. Panselelor, nr. 31, Sector 4).

Pe tot parcursul celor patru zile, Primăria Sectorului 4 a luat măsuri speciale, împreună cu Jandarmeria, Poliția Locală și Crucea Roșie, pentru siguranța celor 20.000 de credincioși care se estimează că vor participa la procesiune.

Vezi si: Brâul Maicii Domnului, expus credincioșilor, la Biserica Apărătorii Patriei din Sectorul 4

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel