„Bravul soldat Švejk” și „Sunt o babă comunistă”, în acest week-end pe scena TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu readuce pe scenă, în acest week-end, două dintre producțiile de succes din repertoriul său, spectacolele „Bravul soldat Švejk” și „Sunt o babă comunistă”.

„Bravul soldat Švejk”, de Jaroslav Hašek, un one man show cu Viorel Rață va fi prezentat sâmbătă, 30 octombrie 2021, ora 19:00, la Sala Mare a TNRS.

Spectacolul are la bază piesa lui Hašek, o reușită scriere satirică, apreciată drept o capodoperă a literaturii universale.

Cu ochi mari și o figură amuzantă. Așa intră Švejk, soldatul tras la răspundere pentru toate năzbâtiile făcute de-a lungul timpului, datorită felului său de a fi, dar este el un idiot, așa cum a fost declarat de către comisia medicală? „Cu respect raportez”, așa își începe Švejk fiecare frază pe care urmează să o spună, cu siguranță o relatare buclucașă și hazlie și are ce raporta pentru că traseul lui este unul încărcat: de la cârciumă la medicii legiști care îl trimit la balamuc, la poliție și mai apoi la oaste – unde este declarat simulant – și închis la garnizoană. Și peripețiile continuă. Ororile războiului capătă nuanțe comice în aventurile lui Švejk, povestite cu seninătate și interpretate cu mult umor. Piesa este un one-man-show ce va ține publicul în priză, datorită fuziunii de personaje și a întâmplărilor pline de umor.

Am vrut să ștergem tot ce a însemnat comunismul

„Sunt o babă comunistă”, după Dan Lungu, având scenariul și regia semnate de Mariana Mihu-Plier, cu Dana Taloș, va fi prezentat duminică, 31 octombrie 2021, ora 19:00, pe scena Sălii Mari a TNRS.

„Când am citit cartea lui Dan Lungu, am avut impresia că citesc o carte despre mama. Am simțit o legătură aproape ombilicală cu acest text. Este povestea unei femei care în vremea comunismului fuge de la sat la oraș pentru o viață mai bună. După 1989 am vrut să ștergem tot ce a însemnat comunismul. Am dărâmat cu disperare statui, fabrici, uzine, numai că în mintea individului e mai greu de dărâmat. Mentalitățile nu se schimbă peste noapte, iar „meandrele” democrației pot fi la fel de chinuitoare pentru individ precum traiul într-un regim restrictiv. Exemplul democrației este un exemplu dificil tocmai pentru că ai libertatea de A ALEGE. Emilia Apostoaie, personajul poveștii, își analizează trecutul pentru a putea merge mai departe. N-aș spune că este un spectacol, e mai mult o mărturisire”, spune Mariana Mihu-Plier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel