În Brazilia se poate folosi din nou aplicația Telegram după ce justiția a anulat o decizie de săptămâna trecută.
Publicitate
Un judecător brazilian a anulat sâmbătă suspendarea în ţară a mesageriei online Telegram, hotărâtă săptămâna trecută pentru că nu a furnizat autorităţilor date despre grupuri neonaziste active pe platformă, a indicat un tribunal federal, notează AFP.
Magistratul a considerat că această suspendare în toată ţara este "nerezonabilă", deoarece afectează "libertatea de comunicare a miilor de persoane care nu au nicio legătură cu faptele examinate", a afirmat Tribunalul Regional Federal-2, cu sediul la Rio de Janeiro, într-un comunicat.
Acesta a menţinut, însă, amenda zilnică de un milion de reali (198.000 de dolari) impusă companiei de către judecătorul de fond atâta timp cât Telegram nu furnizează informaţiile solicitate.
Poliţia federală şi Parchetul brazilian au cerut Telegram să le furnizeze datele personale ale tuturor membrilor grupurilor de mesagerie intitulate "Mişcarea antisemită braziliană" şi "Frontul antisemit", pe care autorităţile le-au asociat cu atacuri comise în şcoli în ultimele luni.
În noiembrie, un băiat de 16 ani a împuşcat mortal patru persoane şi a rănit mai multe de zece în două şcoli din statul Espirito Santo, în sud-estul Braziliei.
Tânărul "ar fi membru al unor grupuri extremiste de pe Telegram, unde este împărtăşit material neo-nazist (...) cu difuzarea de tutoriale despre comiterea de crime şi fabricarea de dispozitive explozive, precum şi înregistrări video cu morţi violente", a declarat tribunalul.
Compania cu sediul în Dubai, care este înregistrată în Insulele Virgine Britanice, a făcut cunoscut joi într-o declaraţie că informaţiile solicitate sunt "imposibil de obţinut din punct de vedere tehnologic" şi a anunţat că va face apel.
În martie 2022, un judecător de la Curtea Supremă a ameninţat că va bloca Telegram în Brazilia, pentru "nerespectarea ordinelor judiciare", în special cererea de suspendare a contului lui Allan dos Santos, un blogger partizan al fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro vizat de o anchetă pentru dezinformare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu