Marile economii au ajuns la un acord prin care pun în practică ideea lui Nicolae Ceaușescu și a lui Muammar Gaddafi.
Marile țări din grupul BRICS- Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud- au căzut la un acord economic. Săptămâna viitoare, marile economii pun la bază propria lor bancă de dezvoltare pentru a concura cu instituțiile economice internaționale. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Rusia. Ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, a precizat că noua bancă va avea o forță de finanțare de 100 de miliarde de dolari, destinată în principal infrastructurilor. "Mini-FMI"-ul ar trebui să ofere o protecție esențială împotriva fluctuațiilor piețelor, cu ajutorul a 100 miliarde dolari: 41 mld oferite de China, 18 de India, Brazilia și Rusia și 5 de către Africa de Sud. Crearea băncii a fost convenită în urmă cu doi ani, însă negocierile au trenat și summit-ul din martie 2013 s-a soldat cu un eșec, scrie Hotnews.
Înființarea "Noii bănci de dezvoltare" este prima pe lista summit-ului care va renuni în 15-16 iulie Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.
"Trebuie introduse amendamente la legislatie, inclusiv asupra legilor bugetelor, trebuie ratificate deciziile. Acest lucru va necesita timp și, dacă ajungem în 2015, o vom lansa în 2016", a spus ministrul rus.
Sediul băncii va fi la Shanghai sau la New Delhi. Directorul va fi numit pe cinci ani și deciziile trebuie aprobate de patru dintre cele cinci țări membre. Banca va fi deschisă și altor țări ONU.
Ideea propriei bănci mondiale este susținută de impasul în care se află reforma FMI.
Dacă se concretizează, o astfel de instituție "va schimba datele", apreciază economistul Charles Robertson, de la banca de investiții Renaissance Capital, care adaugă că "Africa de Sud sau India vor avea acces la enorme rezerve de schimb care le vor permite să reziste" la o cădere a piețelor.
Nicolae Ceauşescu plănuia fondarea unei bănci mondiale, la Bucureşti, cu credite mici pentru ţările în curs de dezvoltare. Șeicul Kuweitului promitea că va aduce şi alte ţări arabe, inclusiv Arabia Saudită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu