BRD, în mijlocul unui scandal în care șapte șefi sunt urmăriți penal

DIICOT a instrumentat scandalul legat de BRD România, în care  șefii băncii, alături de alți funcționari de rang mare, au coordonat rețele de fraudare a instituției prin acordarea unor credite de zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro, unor oameni de afaceri apropiați de conducerea băncii dar care nu îndeplineau condițiile, credite care ulterior, în marea lor majoritate nu mai erau restituite. În acest moment, dosarele instrumentate de procurori se află pe rolul instanțelor de judecată.

Procurorii DIICOT de la Vrancea instrumentează un dosar în care parte vătămată este o companie românească din industria vinului, Arta Vinului din Cîrligele, județul Vrancea. În acest dosar șapte șefi și responsabili din structurile teritoriale ale BRD de la Vrancea, Galați, Bacău și Ploiești, plus o persoană din structurală centrală a băncii, au fost puse sub urmărire penală pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fraudă informatică, abuz în serviciu, efectuarea de operațiuni financiare în mod ilegal și fals informatic, scrie sursazilei.ro.

În acest caz este vorba despre Lucian Lazăr, Sorin Ștefan – director comercial BRD Bacău, Daniel Constantin Popa – director sucursala BRD Focșani, Ionel Grigore – director comercial BRD Focșani, Cristina Bonea, Cristian Dobre – director BRD Ploiești și Alexandru Georgescu – director credite speciale în structura centrală a BRD.

Dosarul de la Vrancea este mult mai spectaculos și mai complex față de cauzele instrumentate de structura centrală a DIICOT pentru că urmărirea penală efectuată a scos la lumină un "modus operandi" al funcționarilor bancari mult mai laborios și făcut, de această, în dauna unei societăți comerciale de bună credință, aflată în plină dezvoltare.

Arta Vinului este o firmă deținută de soții Valentin și Mariana Ochean și condusă efectiv de aceasta din urmă.

Mariana Ochean, administratorul firmei, a contractat în 2010 de la BRD Bacău, prin societatea sa, un credit de investiții cu garanții imobiliare.

Sau cel puțin așa a crezut ea că a făcut pentru că cercetările efectuate în dosarul penal de la DIICOT arată pe "cârca" firmei Arta Vinului s-au rulat sume de bani de care Mariana Ochean nu a beneficiat niciodată, sume care îi sunt acum imputate la plată firmei Arta Vinului.

"Analiza documentelor contabile eliberate petentei (SC Arta Vinului n.r.) conduce la concluzia că fără a fi evidențiate în acte semnate de administratorul petentei, Ochean Mariana, au fost acordate mai multe credite sau chiar o linie de garantare care a inclus și contractele semnate de petentă dar de care petenta nu a beneficiat în totalitate", se arată în ordonanța DIICOT de începere a urmăririi penale față de responsabilii bancari menționați mai sus.

Cum se introduce în insolvență o firmă solvabilă

Relația dintre BRD și Mariana Ochean devine tot mai contodentă pe măsură ce aceasta din urmă descoperă neconcordanțe majore între actele contabile eliberate la ghișeu și cele obținute online și pe măsură ce Ochean începe să pună tot mai multe întrebări.

Mai mult chiar procurorul DIICOT reține în ordonanța de începere a urmăririi penale că "refuzul de a elibera administratorului petentei cel puțin copii ale unor contracte de credit sau acte adiționale la acestea încheiate cu BRD Focșani, alături de refuzul eliberării de extrase de cont au avut rolul de a o induce în eroare pe numita Ochean Mariana și de a ascunde neregulile observate cu privire la mișcările pe cont, existând astfel elemente ale săvârșirii infracțiunii de înșelăciune".

Din documentele deținute până în prezent de Sursa Zilei pare că BRD nu a dorit în mod real să se așeze la masă cu firma Arta Vinului și să clarifice neconcordanțele descoperite de Mariana Ochean.

În tot acest context creditele firmei Arta Vinului sunt date, în interiorul băncii, la divizia Credite Speciale care, prin directorul Alexandru Georgescu – urmărit penal și el de DIICOT, depune pe 8 mai 2015 la Tribunalul Vrancea o solicitare de deschidere a procedurii insolvenței pentru firma Arta Vinului.

Instanțe decide insolvența firmei

După un an de zile de lupte judiciare, Tribunalul Vrancea, prin judecătorul Simona Nicolau, acceptă să o ia decizie stranie și să deschidă insolvența firmei.

Asta în condițiile în care la momentul acela Arta Vinului nu era deloc o firmă cu perspective falimentare ci din contră, era o societate solvabilă, în plină dezvoltare cu activitate comercială în derulare. Este adevărat că firma intraseră într-un mic blocaj dar situația fuseseră generată de disputa aflată deja în plină derulare cu cei de la BRD.

De altfel în fața Tribunalului Vrancea firma a făcut dovada că a făcut plăți către alți creditori de 315.046 lei.

Pentru a justifica măsura deschiderii insolvenței judecătorul Simona Nicolau invocă faptul că firma avea datorii către alți creditori de 1.307.291,67 lei. Ce nu spune însă magistratul este că o expertiză aflată chiar la propriul dosar arată că din suma invocată 940.366,68 de lei sunt sume cu care acționarii Mariana și Valentin Ochean și-au creditat propria firmă, deci sunt banii acționarilor, datoria reală către alți creditori fiind diferența dintre cele două sume.

Ori cei doi acționari nu au navut niciodată intenția de a-și retrage banii și introduce propria firmă în insolvență în condițiile în care puteau face acest lucru cu o creanță mai mare ca cea invocată de BRD.

Arta Vinulu, o firmă solvabilă

Că Arta Vinului era o firmă solvabilă rezultă și din Raportul făcut de administratorul judiciar desemnat de Tribunalul Vrancea, chiar la solicitarea BRD, după decizia de admitere a deschiderii insolvenței.

Firma avea un grad de solvabilitate normal și avea contracte în derulare societăți de distribuție care livrează vin pentru marile lanțuri, cum ar fi Carrefour, Mega Image și Metro.

Interesant este că în tot acest context judiciar de mare presiune în 2017 unul din vinurile produse de Crama Ochean – adică Arta Vinului, "Fetească Albă 2014" se regăsește printre vinurile de cinci stele în prezentarea făcută de Marinela Ardelean, unul dintre cei mai cunoscuți critici din domeniu.

În acest moment în dosarul de la DIICOT Vrancea se derulează o expertiză financiară care ar putea să scoată la lumină întreaga sumă de bani rulată prin folosirea firmei Arta Vinului drept paravan și cine au fost posibilii beneficiari ascunși.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel