Breivik, criminalul din Norvegia, contestă raportul psihiatrilor

Anders-Behring-Breivik-se-007
Anders-Behring-Breivik-se-007
Alegeri prezidentiale 2024

Autorul atacurilor din 22 iulie din Norvegia, Anders Behring Breivik, contestă raportul psihiatrilor care îl califică drept bolnav psihic, a anunţat sâmbătă unul dintre avocaţii săi. Dacă diagnosticul va fi confirmat, Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, va fi pasibil de internare într-o instituţie psihiatrică, posibil pe viaţă.

"Am examinat o bună parte a raportului care detaliază conversaţiile pe care acesta le-a avut cu psihiatrii. El a reacţionat afirmând că acesta conţine erori fatale, minciuni şi că declaraţiile sale au fost scoase din context", a declarat unul dintre avocaţii lui Breivik, Odd Ivar Groen, pentru cotidianul Verdens Gang.

Parchetul norvegian a declarat, pe baza concluziilor unui raport al experţilor psihiatri, că extremistul de dreapta care a ucis 77 de persoane în urmă cu patru luni, suferă de "schizofrenie paranoidă".

Avocatul care susţine că a discutat timp de şase ore cu Behring Breivik despre acest raport, subliniază că clientul lui nu este de acord cu concluziile psihiatrilor.

"El este preocupat de faptul că aceşti experţi nu cunosc suficient ideologiile politice. El crede că ei au calificat drept ciudăţenii unele dintre declaraţiile sale pe care el nu le consideră bizare. Şi nu este de acord cu concluzia potrivit căreia este bolnav mintal", adaugă Groen.

La o zi de la verdictul psihiatrilor, care l-au declarat iresponsabil din punct de vedere penal pe clientul său, Odd Ivar Groen afirma că acesta a "fost puţin surprins dar că în acelaşi timp se aştepta la ceva mai rău".

Acest raport trebuie examinat în prezent de o comisie medico-legală care urmează să se asigure că acesta îndeplineşte toate cerinţele profesionale. Procesul său se va deschide la 15 aprilie 2012 şi va dura aproximativ zece săptămâni.

Citește și:

Anders Breivik, ucigașul din Norvegia, scapă de pușcărie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel