Brexit. Theresa May, plan de amânare a ieşirii din UE

Theresa May
Theresa May

Premierul britanic, Theresa May, are în vedere un plan conform căruia ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar fi amânată cu până la două luni, susţine duminică Telegraph. 

Oficialii guvernului britanic au elaborat o serie de opţiuni care au circulat în weekend şi care includ o solicitare oficială adresată Bruxellesului de a amâna Brexitul dacă nu pot obţine un acord până la 12 martie, conform ziarului, care nu citează surse. Theresa May a declarat ziariştilor în avionul cu care a călătorit la Sharm El-Sheikh pentru summitul UE-Liga Arabă că parlamentul nu se va pronunţa în cursul acestei săptămâni asupra acordului de retragere şi că acest lucru se va întâmpla până la data de 12 martie, conform AFP. 

Theresa May a declarat că negociatorii britanici se vor întoarce marţi la Bruxelles, iar în acea zi ea va face o declaraţie în Camera Comunelor. De la respingerea masivă a tratatului de retragere de către deputaţii britanici în ianuarie, Theresa May a încercat să renegocieze cu Bruxellesul o nouă versiune a textului, fără succes până acum. Ea doreşte "modificări obligatorii" cu privire la "backstop", o măsură menită să menţină deschisă frontiera în Irlanda după Brexit.

Vezi şi: Mircea Badea, surpriză totală. Mihai Gâdea a pregătit totul

Oscar 2019. Lista câştigătorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel