Brexit: Adversarii retragerii din UE fără acord pornesc ofensiva judiciară;Corbyn încearcă să împiedice suspendarea parlamentului

Adversarii britanici ai unui Brexit fără acord au lansat joi o ofensivă judiciară după decizia premierului conservator Boris Johnson de a amâna până pe 14 octombrie Discursul Reginei, ceea ce implică de facto suspendarea activităţii parlamentului până la acea dată, în timp ce liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a anunţat că în cele câteva zile în care parlamentul va funcţiona totuşi la începutul lui septembrie va încerca să obţină adoptarea unei legislaţii care să împiedice un Brexit fără acord, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Regina a acceptat miercuri solicitarea lui Johnson de a suspenda activitatea legislativului începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie, după terminarea vacanţei parlamentare marţi, 3 septembrie.

Ceea ce vom încerca marţi este să-l oprim din punct de vedere politic (pe Johnson) printr-un proces parlamentar de adoptare a unei legislaţii care să împiedice un Brexit fără acord şi de asemenea să încercăm să-l împiedicăm să închidă parlamentul în această perioadă crucială, a spus joi liderul laburist.

Imediat după terminarea vacanţei parlamentare, pe 3 septembrie, adversarii unui Brexit fără acord i-ar putea solicita preşedintelui Camerei Comunelor, John Bercow, convocarea unei dezabateri de urgenţă prin procedura aşa-numită Standing Order 24. Ei ar putea astfel să preia controlul agendei parlamentare şi să depună un proiect de lege care să-l oblige pe premierul Boris Johnson să solicite o nouă amânare a Brexitului, prevăzută în prezent pentru 31 octombrie. În parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, numeroşi parlamentari fiind de fapt împotriva Brexitului în sine.

Prin Discursul Reginei, care de fapt este elaborat de guvern, se dă startul unei noi sesiuni parlamentare şi textul schiţează planurile guvernului pentru următorul an, prezentând priorităţile şi agenda legislativă. Activitatea legislativului britanic este de obicei suspendată înaintea Discursului Reginei, în ultimii ani durata acestei suspendări variind între cinci şi 20 de zile. De data aceasta însă, suspendarea se suprapune cu perioada premergătoare ultimei date-limită a retragerii Regatului Unit din UE, amânată succesiv după ce Camera Comunelor a respins de trei ori acordul pe care fostul premier Theresa May l-a încheiat cu Bruxelles-ul, astfel că opoziţia îl acuză pe Johnson că recurge la această manevră pentru a-i zădărnici planurile de oprire a unui Brexit fără acord, dat fiind intervalul scurt de timp pe care l-ar avea la dispoziţie între 14 şi 31 octombrie.

Boris Johnson doreşte renegocierea acestui acord şi în special eliminarea clauzei privind plasa de siguranţă nord-irlandeză, în virtutea căreia Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, astfel că această clauză restrânge marja de manevră a Londrei la negocierile privind viitoarea relaţie cu UE.

Cum blocul comunitar a respins orice renegociere a acordului convenit cu fostul premier Theresa May, Boris Johnson este hotărât să scoată Regatul Unit din UE fără un acord pe 31 octombrie şi avertizează că excluderea unui Brexit fără acord reduce forţa de negociere a guvernului său în încercarea de a convinge UE să revină totuşi asupra acordului respins de Camera Comunelor.

Pe lângă măsurile legislative menite să-l împiedice pe Johnson să decidă un Brexit fără acord, opoziţia laburistă şi liberal-democrată are în vedere inclusiv o moţiune de cenzură rapidă în primele zile din septembrie, cât va funcţiona parlamentul, însă chiar dacă această moţiune ar trece şi Johnson nu va reuşi să obţină învestirea unui nou guvern el ar putea împinge alegerile anticipate până după data de 31 octombrie.

Au fost de asemenea iniţiate acţiuni legale împotriva unui Brexit fără acord. Astfel, un grup de circa 75 de parlamentari pro-UE s-au adresat celei mai înalte instanţe civile din Scoţia, care a programat o audienţă pe 6 septembrie. O altă sesizare împotriva deciziei lui Johnson, formulată de militantul nord-irlandez pentru drepturile omului, Raymond McCord, va fi examinată vineri de Înalta Curte a Irlandei de Nord. Alte trei acţiuni în justiţie distincte au fost iniţiate la Belfast, pe motivul că un eventual Brexit fără acord ar contraveni acordurilor de pace din 1998. Gina Miller, o antreprenoare şi militantă anti-Brexit, s-a adresat şi ea justiţiei, bazându-se pe precedentul din 2017, când a reuşit printr-un demers similar să oblige guvernul Theresei May să consulte parlamentul asupra procesului de retragere din UE.

O opţiune pentru adversarii unui Brexit fără acord ar fi chiar votarea după 14 octombrie a acordului încheiat cu UE de fostul premier Theresa May.

Dar şi guvernul lui Johnson ar putea încerca diferite stratageme de sabotare a planurilor opoziţiei, cum ar fi introducerea unui nou buget, pentru a ocupa agenda parlamentară până pe 31 octombrie, sau chiar măsuri extreme precum impunerea de noi zile nelucrătoare sau numirea unor Lorzi pro-Brexit în camera superioară a parlamentului.

Decizia lui Johnson de a amâna Discursul Reginei i-a indignat pe adversarii Brexitului, sau pe cei ai Brexitului fără acord, dar ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Jacob Rees-Mogg, consideră că această indignare este stupidă şi creată de cei care nu vor să părăsim UE, în pofida rezultatului referendumului din 2016.

Manifestaţii împotriva lui Johnson au avut loc miercuri seară la Londra, Manchester, Edinburgh şi în alte oraşe, unul dintre sloganurile participanţilor fiind opriţi lovitura de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel