Vicepreşedintele BEI, Dario Scannapieco, susține că banca ”are umeri suficient de puternici” pentru a rezista după BREXIT.
Deţinută de statele membre ale Uniunii Europene, Banca Europeană de Investiţii utilizează depozitele de capital ale statelor UE ca garanţie pentru a finanţa proiecte în Europa şi întreaga lume. Însă, Brexitul ar urma să ducă la retragerea de către Marea Britanie a participaţiei de 16% din capitalul BEI pe care o deţine, lăsând o "gaură" de aproximativ nouă miliarde de euro în finanţele băncii.
Cu toate acestea, vicepreşedintele BEI, Dario Scannapieco, s-a declarat încrezător că banca va continua să funcţioneze şi după Brexit.
”Avem umerii suficient de puternici pentru a continua şi fără aceşti bani”, a spus Dario Scannapieco, referindu-se la faptul că, după Brexit, Marea Britanie nu va mai fi acţionar la BEI.
Acționarii, cu proiectul pe masă
Scannapieco a adăugat că BEI examinează în prezent modul în care poate face progrese cu planurile anunţate la finele anului trecut privind înfiinţarea unei noi subsidiare ce se va concentra exclusiv pe proiectele din afara UE, o modalitate prin care speră să păstreze, în cadrul băncii, o parte din miliardele Marii Britanii şi după Brexit.
”Studiem modul în care putem să facem acest lucru şi vom prezenta un proiect acţionarilor”, a spus Scannapieco, fără a preciza când anume va fi prezentat proiectul.
În prezent, BEI investeşte anual între 70 şi 80 de miliarde de euro, dintre care aproape 10%, sau 7-8 miliarde de euro, sunt cheltuiţi în afara UE, din Africa Centrală şi până în America Latină. În 2017, investiţiile BEI în ţările din Balcanii de Vest s-au ridicat la 548 de milioane de euro. Recent, BEI a acordat Serbiei un credit de 134 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de cale ferată între oraşul Nis şi graniţa cu Bulgaria.
Avans de 2%
Scannapieco s-a declarat încrezător că economia Serbiei va continua să crească în 2018, după un avans de aproximativ două procente înregistrat anul trecut.
"Consolidarea fiscală continuă, direcţia este bună, iar creşterea economică este vizibilă", a spus vicepreşedintele BEI.
Potrivit acestuia, principala provocare va fi utilizarea într-un mod adecvat a consolidării fiscale realizată ca urmare a programului cu Fondul Monetar Internaţional.
[citeste si]
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu