Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului de la Londra) ar urma să-i dea o nouă lovitură marți guvernului britanic prin aprobarea unui al doilea amendament la proiectul de lege privind activarea Brexit-ului, destinat să-i permită parlamentului să se pronunțe prin vot asupra acordului final cu Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Lorzii, care urmează să-și dea acordul final marți seara pentru proiectul de lege ce autorizează activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, ar trebui în prealabil să-l amendeze din nou pentru a-i da ultimul cuvânt parlamentului privind acordul final și toate acordurile comerciale viitoare cu UE.
O sursă din rândul Lorzilor a opoziției laburiste a dat asigurări pentru AFP că se așteaptă ca amendamentul respectiv să fie larg aprobat ca urmare a unei înțelegeri interpartinice.
Premierul Theresa May le-a promis deja parlamentarilor un vot pe baza unei acceptări sau a unei respingeri a ofertei Bruxellesului, ceea ce înseamnă că, dacă ei resping proiectul de acord, Regatul Unit va ieși din UE fără nici un acord.
Dar detractorii săi se tem că aceasta ar putea provoca un haos economic și juridic, deoarece toate acordurile și contractele comerciale dintre Londra și blocul comunitar devin caduce peste noapte, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu