Brexit: Dacă va câştiga alegerile, Partidul Laburist va organiza un referendum în cel mult şase luni

Partidul Laburist britanic, aflat în prezent în opoziţie, va organiza un al doilea referendum privind Brexitul în termen de 6 luni după câştigarea unor eventuale alegeri anticipate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al formaţiunii, sir Keir Starmer, citat de Reuters.

Un viitor guvern laburist va iniţia imediat procedura legislativă pentru un referendum şi va organiza acel referendum în şase luni, a spus Starmer în cadrul Congresului anual al Partidului Laburist, desfăşurat la Brighton (sudul Angliei).

Pe de altă parte, delegaţii Partidului Laburist au votat o declaraţie în favoarea poziţiei liderului formaţiunii, Jeremy Corbyn, cu privire la Brexit.

Acest sprijin a fost dat printr-un vot prin ridicare de mâini.

Proiectul de declaraţie a fost adoptat sâmbătă de Comitetul executiv naţional al Partidului Laburist. Documentul prevede că un guvern laburist ar "asigura un acord raţional cu UE pentru ieşirea din blocul comunitar, în termen de trei luni, iar în termen de şase luni (de la câştigarea unor alegeri anticipate, n.red.) îl va pune în faţa oamenilor, în cadrul unui referendum, alături de opţiunea de a rămâne în Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel