Brexit, expulzare cetățeni. Marea Britanie, greșeală colosală. Guvernul prezintă scuze

Guvernul britanic a prezentat miercuri scuze după ce a trimis în jur de 100 de scrisori prin care informa cetățeni ai Uniunii Europene că nu mai au drept de ședere în Marea Britanie, țară pe care trebuie să o părăsească în termen de o lună, în caz contrar urmând a fi expulzați în baza legii imigrației, a indicat Ministerul de Interne (Home Office), transmit Reuters și DPA, scrie Agerpres.

Greșeala, stânjenitoare pentru guvernul britanic în contextul discuțiilor cu UE privind drepturile post-Brexit ale cetățenilor europeni în Marea Britanie, a ieșit la iveală după ce o finlandeză, Eva Johanna Holmberg, profesor de istorie asociat la Queen Mary University din Londra și căsătorită cu un britanic, a făcut publice pe Twitter detaliile scrisorii primite.

Home Office vrea să expulzeze un profesor finlandez căsătorit cu un britanic și care plătește taxe în Marea Britanie, adică pe mine, a scris Holmberg.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne de la Londra a prezentat scuze persoanelor care au primit astfel de scrisori, precizând că este investigat cum anume s-a produs această greșeală.

Un număr limitat de scrisori au fost emise din greșeală, iar noi am verificat de urgență de ce s-a întâmplat acest lucru. În prezent îi contactăm pe toți cei care au primit o astfel de scrisoare pentru a lămuri faptul că o pot ignora, a precizat o purtătoare de cuvânt.

Spunem absolut clar că drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie rămân neschimbate, a insistat ea.

Deși Marea Britanie a promis un acord generos post-Brexit pentru cetățenii UE de pe teritoriul său, nu există deocamdată o înțelegere cu privire la modul în care vor fi protejate drepturile acestora.

Subiectul este unul din cele trei pe care UE vrea să le soluționeze înainte de începerea discuțiilor cu privire la relațiile viitoare ale blocului comunitar cu Marea Britanie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel