Brexit. Frans Timmermans îndeamnă Marea Britanie să anuleze Brexitul | DCNews
Cele mai citite

Brexit. Frans Timmermans îndeamnă Marea Britanie să anuleze Brexitul

Autor: Eduard Pascu
brexit_64174400
Brexit

Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat miercuri seară, în cursul unei dezbateri electorale, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE.

"În mod absolut, eu sper că Marea Britanie va rămâne în UE", a declarat Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE, centru-stânga) la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în cadrul primei dezbateri electorale cu principalul adversar politic, Manfred Weber, din cadrul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta).

"Sper că actuala perioadă de amânare (a Brexit -n.red) va fi folosită de Marea Britanie pentru a se calma şi a regândi puţin lucrurile, poate ca politicienii să fie mai responsabili cu promisiunile pe care le fac, iar apoi să reanalizeze problema spre sfârşitul anului. Cine ştie ce s-ar putea schimba între timp", a afirmat Timmermans. Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat miercuri seară, în cursul unei dezbateri electorale, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE.

Vezi și: Brexit: Manfred Weber se teme de rezultatul europarlamentarelor dacă Marea Britanie va participa

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close