Dosarul Brexit şi discuţiile privind viitorul acord UE - Marea Britanie vor ocupa un loc de frunte în perioada preşedinţiei române a Consiliului UE, fiind foarte posibil ca ieşirea efectivă a acestui stat din Uniunea Europeană să se producă în timpul exercitării mandatului României, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru afaceri europene, Ana Birchall.
Ea a precizat că obiectivul României referitor la dosarul Brexit este de a gestiona acest proces într-un mod "corect şi predictibil" conform prevederilor din tratatele Uniunii, dar şi în consonanţă cu interesele naţionale ale ţării noastre, precum şi de a menţine o relaţie privilegiată, de parteneriat, între UE şi Marea Britanie.
"Din punctul de vedere al României, noi dorim să avem un rol constructiv, cu respectarea tuturor principiilor convenite în plan european, între care menţinerea unităţii şi a libertăţilor şi valorilor europene, acestea fiind absolut cruciale. Respectarea drepturilor cetăţenilor români care locuiesc, lucrează sau studiază pe teritoriul Marii Britanii este prioritară pentru noi. Acest subiect e de un interes major, special pentru România şi în toate discuţiile pe care noi le promovăm (...) această temă e tratată cu maximă seriozitate", a afirmat Birchall, în cadrul unei dezbateri despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte pregătirile pentru preluarea de către România, în primul semestrul al anului 2019, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ministrul a precizat că Bucureştiul este foarte avansat din punct de vedere organizatoric.
"Organizarea preşedinţiei (...) este unul dintre cele mai importante proiecte de ţară pe care le are România, una din cele mai importante acţiuni ale politicii noastre externe în toţi aceşti ani şi un proiect de ţară care tinde ca importanţă să se alăture aderării noastre la NATO şi la UE", a adăugat Ana Birchall, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu