Mihai Ionescu, președintele ANEIR, a vorbit, pentru DCNews, despre un aspect mai puțin discutat în România: impactul economic al Brexit.
”Noi, prin Brexit, vom pierde foarte mult. E țara în care avem cel mai mare excedent al balanței comerciale. Plecând Marea Britanie din UE, noi pierdem o piață foarte importantă, aproape 800 de milioane de euro avem excedentul în relațiile cu Anglia. Fac această referire pentru a înțelege că acum, când România urmează să preia președinția UE, va trebui, pe lângă aspectele politice să aibă în vedere și interesele economice ale României. Când se negociază ieșirea Marii Britanii din UE să se țină cont și de nevoile mediului de afaceri din România, nu doar ale nemților, francezilor sau italienilor. Din păcate, până la ora actuală, nu am resimțit această prezență ofensivă a României în negocierilor din Brexit. Iată multe alte teme care țin și de vizele românilor care trebuie să plece în străinătate, oameni de afaceri sau vizele partenerilor noștri care vin în România. Avem multe, multe alte probleme care țin de viața curentă și cu care ne luptăm în cadrul Consiliului de Export, să le rezolvăm” a spus Mihai Ionescu, președintele ANEIR, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu