Brexit. Ivan Rogers, avertisment cu privire la riscuri

Ivan Rogers, fostul ambasador britanic la UE, averizează cu privire la riscurile Brexit-ului.

Fostul ambasador britanic la Uniunea Europeană, Ivan Rogers, a avertizat vineri că riscul unei crize provocate de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar este mai mare decât situaţia cu care se confruntă în prezent pieţele financiare, transmite Reuters, care citează cotidianul The Guardain.

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles-ul privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului s-a pronunţat pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană. Ivan Rogers, care a fost ambasador la UE în perioada 2013-2017, a avertizat într-un discurs la Dublin că cele două părţi riscă să alunece într-o criză majoră care ar putea afecta relaţiile dintre Bruxelles şi Londra pentru o generaţie.

Acord privind Brexit

Atât Marea Britanie, cât şi UE afirmă că doresc să ajungă la un acord privind 'divorţul' cu ocazia Consiliului European din 18 octombrie, însă mulţi diplomaţi consideră că această ţintă este prea optimistă. Rogers a criticat ceea ce el califică drept iluzii ale unor eurosceptici britanici şi a apreciat că aceştia ştiu foarte bine că un Brexit în absenţa unui acord între Londra şi Bruxelles 'ar duce la oprirea câtorva sectoare cheie ale economiei'.

Sondaje de opinie recente arată că alegătorii britanici sunt de părere că premierul Theresa May gestionează defectuos negocierile cu UE, în contextul în care există divizări în interiorul ţării, al politicienilor şi al oamenilor de afaceri în legătură cu Brexit-ul.

Vezi și: Boris Johnson, negocieri pentru Brexit: Marea Britanie - înfrântă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel