Brexit: Ministrul britanic pentru Brexit, detalii despre drepturile europenilor după părăsirea Uniunii Europene

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat luni că cetățenii europeni nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor viitoare și și-a exprimat speranța că Marea Britanie și Uniunea Europeană vor ajunge la un acord în scurt timp după începerea negocierilor privind Brexit, prevăzută pentru 19 iunie, relatează Reuters.

Oficialul britanic a spus că el însuși va participa la discuțiile detaliate privind 'divorțul' țării sale de Uniunea Europeană, în timp ce premierul Theresa May va reprezenta Londra în 'marile negocieri' cu alți lideri europeni.

Există oameni (din celelalte 27 state ale Uniunii Europene, n.r.) în Marea Britanie care își fac griji că nu vor mai putea sta aici, există britanici care trăiesc în Spania care se tem că nu vor mai avea voie să stea acolo. Aceste temeri nu își au rostul și oamenii nu ar trebui să fie îngrijorați, dar noi dorim să fim siguri că aceste chestiuni sunt tratate cât mai curând posibil, a spus Davis.

El a precizat că fondurile pe care Londra trebuie să le furnizeze Uniunii Europene și situația Irlandei de Nord se vor afla pe agendă la debutul negocierilor privind Brexitul.

Mai mulți lideri europeni și-au exprimat îngrijorarea că rezultatele alegerilor parlamentare din Marea Britanie, în urma cărora Partidul Conservator a pierdut majoritatea legislativă, vor duce la întârzierea și eșecul parțial al negocierilor privind Brexit. Ei au abandonat în mare măsură ideea că Marea Britanie s-ar putea răzgândi și cere să rămână în Uniune. Majoritatea par acum să prefere o ieșire lină și rapidă a acestei țări, iar stoparea procesului de părăsire a UE de către britanici ar necesita acum acordul celorlalte state membre.

Cele 27 de guverne sunt preocupate în special că un eșec al negocierilor ar putea conduce la încetarea de facto a calității Marii Britanii de membru al UE la 30 martie 2019, în conformitate cu Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, fără negocierea condițiilor divorțului, care ar evita un impas juridic pentru cetățeni și companii. O astfel de situație ar face improbabilă și asigurarea unui acord rapid de liber schimb cu UE pe care Londra îl vizează pentru perioada post-Brexit, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel