Agenția de evaluare financiară Moody's Investors Service a avertizat că un acord post-Brexit va fi crucial pentru ratingul Marii Britanii.
Ratingul suveran al Marii Britanii va depinde de rezultatul negocierilor cu privire la Brexit, precum şi de condiţiile incluse într-un eventual acord comercial cu Uniunea Europeană, au avertizat analiștii Moody's.s.
"Calificativul nostru atribuit Marii Britanii va depinde în mare măsură de reuşita Marii Britanii în a obţine un nou acord comercial care să păstreze o bună parte din avantajele statutului actual de ţară membră a pieţei unice", se artă într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
Moody's a atribuit o perspectivă "negativă" pentru ratingul Aa1 acordat Marii Britanii, după ce populaţia a votat în favoarea Brexitului la referendumul din 23 iunie 2016. La finalul anului trecut, Moody's a reiterat că există riscul unei noi retrogradări, dacă Marea Britanie va pierde accesul la piaţa unică.
O altă agenţie de evaluare, Fitch Ratings, precizează că o eventuală independenţă a Scoţiei ar creşte riscurile pentru ratingul Marii Britanii, pentru că ar duce la o majorarea a raportului dintre datorie şi Produsul Intern Brut.
La rândul său, banca Deutsche Bank susţine că negocierile pentru Brexit nu au progresat într-o direcţie bună de la venirea la putere a noului Guvern condus de Theresa May şi în consecinţă estimează că lira sterlină ar putea să continue să se deprecieze în raport cu dolarul până la un curs de 1,14 dolari pentru o liră în al doilea semestru al acestui an, de la un curs de 1,2164 dolari în prezent. Până la încheierea unui acord de tranziţie, piaţa va avea tendinţa de a miza pe faptul că Brexitul se va realiza în cele mai proaste condiţii, susţine banca germană
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu