Brexit. Marea Britanie, scandal politic

Fostul premier britanic John Major a susținut, într-un articol apărut duminică în publicația The Mail on Sunday, că în Partidul Conservator din care face parte există 'ultrași' ai Brexit-ului, criticându-și dur colegii.

El a acuzat că există politicieni care doresc o ruptură radicală cu Uniunea Europeană și să 'reducă la tăcere' orice disidență în cadrul formațiunii politice, scrie Agerpres.

El a subliniat că un eventual eșec al negocierilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană pentru stabilirea condițiilor Brexit-ului va face ca relațiile comerciale britanice cu blocul comunitar să cadă sub incidența regulilor Organizației Mondiale a Comerciale (OMC), o situație ce va fi dezavantajoasă. Fostul premier argumentează că într-o asemenea eventualitate circa 90% din exporturile britanice către statele UE vor deveni mai scumpe, din cauza taxelor vamale.

Critici împotriva unui Brexit dur

'A sosit momentul ca minoritatea de 'ultra-Brexiteers' — cei care cred într-o ruptură totală de Europa — să înceteze să-i reducă la tăcere pe aceia care au o părere opusă. Nu este doar neconvingător, dar și profund nedemocratic', a scris John Major, conform textului preluat de The Guardian. El nu i-a numit direct pe cei la care se referă, dar conform acestei publicații a făcut aluzie la liderii campaniei pro-Brexit la referendumul din 23 iunie 2016, respectiv Boris Johnson, Michael Gove, Iain Duncan Smith și Jacob Rees-Mogg.

John Major apreciază că această tabără a câștigat referendumul prin 'date false și promisiuni deșarte', iar acum ea 'lansează atacuri dure și personale la adresa guvernatorului Băncii Angliei, judecătorilor, funcționarilor publici, politicienilor străini și altor oficiali'.

Fostul premier acuză tabăra care a susținut ieșirea din UE în campania premergătoare referendumului din 23 iunie că a vorbit electoratului numai despre beneficiile părăsirii blocului comunitar, cum ar fi redirecționarea către sistemul britanic de sănătate a fondurilor alocate în prezent bugetului comunitar, și a ocolit dezavantajele ieșirii din UE, precum accesul mai dificil la piața europeană unică sau perspectiva unui nou referendum pentru independența Scoției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel