Brexit: Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, spune că îl va opri pe Boris Johnson dacă va încerca să suspende parlamentul

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat marţi că nu-i va permite premierului Boris Johnson să suspende parlamentul pentru a impune un Brexit fără acord în pofida voinţei deputaţilor, relatează The Telegraph, preluat de Reuters, şi Press Association.

Bercow a avertizat că va lupta 'până la ultima suflare' împotriva oricărei tentative de acest gen a premierului Johnson. Politicianul a declarat publicului de la Festivalul Fringe de la Edinburgh că crede 'cu tărie' că Camera Comunelor 'trebuie să-şi facă voia' în ceea ce priveşte Brexitul. 'Şi dacă va exista o tentativă de a ocoli sau, Doamne fereşte, de a închide parlamentul, asta este o anatemă pentru mine. Voi lupta până la ultima suflare pentru a opri acest lucru', a mai spus Bercow.

Potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii luni, majoritatea britanicilor cred că premierul Boris Johnson trebuie să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană 'prin orice mijloace', chiar dacă asta implică suspendarea parlamentului. Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să obţină un acord de Brexit cu Bruxellesul, în pofida faptului că mulţi parlamentari se opun unei ieşiri fără acord. Sondajul de opinie arată că 54% dintre respondenţi au răspuns că sunt de acord cu declaraţia: 'Boris Johnson trebuie să realizeze Brexitul prin orice mijloace, inclusiv prin suspendarea parlamentului dacă este necesar, pentru a-i împiedica pe membrii parlamentului să îl oprească'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel