Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat joi, la Târgu Mureș, că Marea Britanie ''va pleca din Uniunea Europeană'', dar nu va pleca din Europa, afirmând că va rămâne ''o țară foarte aproape de România''.
A fost un vot în 23 iunie, vot democratic, 33 de milioane de persoane și rezultatul a fost foarte clar și este sarcina noastră ca funcționar britanici să realizăm această decizie luată de popor. Primul ministru al nostru, Theresa May, a spus colegilor europeni că vom invoca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona înainte de sfârșitul lunii martie a anului viitor. Ieri, Parlamentul Britanic a fost de acord cu acest plan, bineînțeles că va fi o negociere și nu pot să comentez cum se vor derula. Vor fi negocieri dificile între Marea Britanie și 27 de state ale Uniunii Europene, dar sper și sunt sigur că vor fi pozitive pentru toți," a declarat ambasadorul Paul Brummel, citat de Agerpres.
Legăturile vor continua
Rămânem o țară europeană, rămânem o țară foarte aproape de România, vrem să dezvoltăm legăturile cu România și sunt absolut sigur că va fi un rol foarte important pentru românii în Marea Britanie și pentru cetățenii britanici aici, în România', a completat ambasadorul.
Totodată, Paul Brummel a spus că viitorul an universitar din Marea Britanie nu va avea de suferit, iar taxele vor rămâne la fel.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu