Brexit: Reuniune de urgenţă UE-Londra din cauza unui proiect de lege controversat

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

O reuniune de urgenţă va avea loc, joi, la Londra, între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la proiectul de lege britanic, care renunţă parţial la angajamentele asumate în cadrul Brexitului, a anunţat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.

Vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene Maros Sefcovic se va deplasa mâine la Londra pentru a se întâlni cu ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, pentru o reuniune extraordinară a comitetului mixt, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al executivului european Eric Mamer, adăugând că UE aşteaptă clarificări din partea Regatului Unit.

Comitetul mixt consacrat aplicării acordului de retragere convenit de UE şi de Regatul Unit în ianuarie este co-prezidat de Sefcovic şi de Gove.

Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel