Comisarul-șef al Scotland Yard, Bernard Hogan-Howe, a declarat miercuri că ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană nu va afecta lupta antiteroristă și cooperarea internațională împotriva criminalității.
Publicitate
Șeful poliției metropolitane din Londra, care își va încheia mandatul pe 28 februarie, a subliniat într-o conferință de presă că este "foarte important" accesul la informație pentru a preveni radicalizarea posibililor teroriști, scrie Agerpres.
Hogan-Howe a insistat că măsurile de prevenire a terorismului reprezintă o prioritate pentru Scotland Yard, deși a recunoscut că "este imposibil de prevenit totul".
Potrivit acestuia, strategia principală a Regatului Unit pentru combaterea "marii amenințări" a terorismului constă în "prevenire, protecție și pregătire".
Șeful Scotland Yard a arătat că trebuie să fim "pregătiți pentru ce se poate întâmpla mai rău, cum să răspundem unui atac dacă ar avea loc și cum să ne revenim cât mai repede".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu