Marea Britanie nu îşi poate încălca angajamentele asumate pentru a se asigura că negocierile cu Uniunea Europeană privind Brexitul trec la faza următoare, cea referitoare la viitoarele relaţii comerciale între Londra şi blocul comunitar, a afirmat miercuri, la Strasbourg, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, citat de Reuters.
Liderii ţărilor membre trebuie să decidă vineri dacă Londra a făcut 'progrese suficiente' în clarificarea a trei aspecte esenţiale ale Brexitului - 'factura divorţului' dintre Marea Britanie şi UE, frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit.
Acordul a fost subminat ulterior de o declaraţie a ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, conform căruia este vorba mai degrabă despre o 'declaraţie de intenţii' decât de o obligaţie juridică.
Noi nu vom accepta vreo nerespectare a acestui raport comun. Acest progres a fost convenit şi va fi rapid transpus într-un acord de retragere (a Marii Britanii din UE, n.r.), care este obligatoriu juridic în toate cele trei domenii şi în unele ce rămân să fie negociate, a declarat Barnier în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
Eurodeputaţii urmează să se pronunţe miercuri asupra unei moţiuni care le solicită liderilor statelor UE să dea undă verde trecerii la următoarea etapă a negocierilor privind Brexitul.
Nu am ajuns la capătul drumului, nici cu privire la drepturile cetăţenilor, nici de alte subiecte referitoare la o retragere ordonată. Rămânem vigilenţi, a adăugat Michel Barnier.
Comisia Europeană a recomandat vineri trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celorlalte 27 de state ale Uniunii, a estimat că s-au înregistrat 'progrese suficiente' cu privire la termenii 'divorţului' de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra.
Şefa executivului de la Londra, Theresa May, a precizat că nu va exista o frontieră fizică - care ar presupune puncte de control şi controale vamale - între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, subiectul cel mai spinos al negocierilor de săptămâna trecută, şi că Acordul din Vinerea Mare, referitor la procesul de pace din Irlanda de Nord, va fi menţinut, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News