Brexit-ul, câștigător în Marea Britanie. Boris Johnson salută ''mandatul puternic'' obţinut

Sondajul la ieşirea de la urne, după alegerile de ieri din Marea Britanie, arată că premierul conservator Boris Johnson a obţinut majoritatea de care are nevoie pentru a finaliza Brexitul la 31 ianuarie.

Premierul conservator britanic Boris Johnson a salutat vineri faptul că a obţinut un nou mandat puternic pentru a realiza Brexitul în urma alegerilor legislative anticipate care au avut loc joi.

În timp ce partidul său conservator este creditat cu o mare victorie de un sondaj la ieşirea de la urne, Boris Johnson a fost reales ca deputat al circumscripţiei Uxbridge şi South Ruislip, în marea suburbie a Londrei, cu un scor în creştere comparativ cu cel obţinut la alegerile anterioare din 2017.

Partidul conservator al premierului Boris Johnson a obţinut 368 de locuri din cele 650, faţă de 191, câte au obţinut laburiştii, potrivit sondajului. Acest scor ar reprezenta cea mai categorică victorie de la cea repurtată de Margaret Thatcher în 1987. În schimb, pentru laburişti aceasta ar putea fi cea mai dură înfrângere din 1935 încoace. Formaţiunea condusă de Jeremy Corbyn este creditată acum cu 191 de parlamentari, cu 71 mai puţin decât în 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel