EXCLUSIV  Brexitul - un fake news?


Ceva grav și nemaiîntâlnit se petrece astăzi la intersecția dintre lumea reală și lumea virtuală. Noi, în România, ne plângem că țara a fost victima unui experiment, desfășurat cu cele mai bune intenții - lupta împotriva corupției - care a eșuat într-o operațiune rudimentară și brutală de poliție politică, tipică anilor 50. Avem impresia că noi, românii, suntem defavorizații soartei, că aici se experimentează lucruri, noi fiind un fel de cobai ai lumii occidentale.

Poate că suntem, dar ne aflăm într-o companie selectă. Parlamentul britanic a respins acordul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Franța și Germania au oferit Londrei posibilitatea de a părăsi Uniunea în 2020. În arhipelag se vorbește deja despre un nou referendum pentru rămânerea în UE, iar tot ce s-a întâmplat până acum să fie considerat un banc sec, englezesc.

Puțină lume știe însă că în procentul fără echivoc de 52 la 48 înregistrat la referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din UE un rol fundamental l-au jucat fake news, știrile false. A fost prima dată când grație unor tehnologii revoluționare oamenii au fost îndoctrinați, pe nesimțite, pe rețelele sociale, și mânați la vot în lumea reală. Firește că sistemul nu a funcționat prea bine pentru cei înalt educați sau deschiși la informație, dar marea masă s-a lăsat convinsă.

Elitele britanice, nobiliare sau științifice, însăși Majestatea Sa regina, au cerut rămânerea regatului Unit în UE. Cambridge Analitica învățase însă să speculeze toate slăbiciunile utilizatorilor de rețele sociale. Facebook știa că n-ai slujbă. Din ce cauză? Din cauza românilor și polonezilor. Facebook știa că te temi de hoți. Din ce cauză? Apartenența țării la UE, de unde vin toate relele. Facebook știa că soțul te înșală. Din ce cauză? Din cauza nenorocitelor venite din Europa de Est. Roboții au generat câte un mesaj pentru nemulțumirea fiecăruia. Toate relele veneau din apartenenţa țării la Uniunea Europeană.

Au mai apărut câțiva politicieni, unii foarte populari, cum este Boris Johnson, care s-au așezat pe val. Nimeni nu a mai stat să asculte vocile rationale, care spuneau că britanicii au mult mai mult de pierdut dacă pleacă din UE decât dacă rămân acolo. Acum lumea s-a mai trezit la realitate. Unii își dau seama de fake news-ul care le-a determinat atitudinea și votul. A fost primul experiment realizat pe o țară dezvoltată, super-putere europeană și mare putere mondială.

Între timp, Cambridge Analitica a fost desființată. În locul ei, mai mult ca sigur, au aparut zeci, poate mii de clone, peste tot în lume. Politicieni, industriași sau bancheri au aflat că fake news-ul poate conduce lumea. Cum ne putem apăra? Deocamdată nu există antidot. În afară de educație, pregătire profesională, echilibru, propriu aparat critic antrenat în experimente personale, nimic nu poate opri bombardamentul fake news.

Probabil că viitoarea campanie electorală din România va fi guvernată de fake news. O primă mostră ați avut ianuarie: coaliția majoritară omoară oameni pe stradă cu recursul compensatoriu.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel