Brigada care a comis crimele de la Bucea va primi un titlu onorific de la Vladimir Putin

Sursă foto: Twitter (@DefenceU)
Sursă foto: Twitter (@DefenceU)

Brigada militară care a comis crimele odioase din Bucea va primi un titlu onorific din partea președintelui rus Vladimir Putin. 

Președintele rus Vladimir Putin a acordat un titlu onorific unei brigăzi acuzate de Ucraina de comiterea de atrocități în orașul Bucea, anunță BBC, citat de Mediafax. 

Un decret semnat de Vladimir Putin a acordat Brigăzii 64 de pușcași motorizați titlul de „Gărzi" pentru „eroismul și vitejia în masă, tenacitatea și curajul" membrilor săi.

Peste 300 de persoane au murit în Bucea, în urma masacrului

Ucraina afirmă că peste 300 de civili au fost uciși de ruși la Bucea, în timp ce Rusia neagă orice implicare.

De asemenea, Vladimir Putin a semnat un decret care stabilește plata unei sume suplimentare de 5 milioane de ruble (62.000 de dolari) dacă un polițist de frontieră rus moare în timp ce servește la granița ucraineană, precum și la granițele regiunilor Donețk și Luhansk.

Măsura a fost luată „pentru a oferi măsuri suplimentare de sprijin social personalului de serviciu al agențiilor de frontieră ale Serviciului Federal de Securitate și membrilor familiilor acestora", a precizat Tass, agenția de presă de stat din Rusia.

Masacrul din Bucea, văzut de jurnaliștii din presa internațională, cu propriii ochi. Peskov, pus în dificultate

Kremlinul spune că filmările cu civili uciși la Bucea ar fi imagini trucate.

”Din ceea ce am văzut, materialele video nu pot fi de încredere în multe privințe, deoarece specialiștii noștri de la Ministerul Apărării au identificat acolo semne de fals video și diverse falsuri”, a continuat Peskov.

Pentru a veni cu dovezile pe masă, jurnaliștii i-au atras atenția lui Peskov și asupra faptului că jurnaliştii din presa internațională au fost prezenți în Bucea și au folosit materiale video filmate personal în reportajele lor. El a fost întrebat dacă Kremlinul consideră și aceste videoclipuri ca fiind false. Pus în dificultate, Peskov nu a mai știut ce să răspundă și a încercat să iasă din încurcătură afirmând că el nu știe despre aceste filmări.

ONU consideră că descoperirea unor gropi comune la Bucea, localitate din apropierea capitalei ucrainene Kiev, după retragerea forţelor ruse ridică întrebări serioase privind "posibile crime de război", subliniind totodată importanţa de a păstra orice probe, relatează AFP. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel