Internaţionalul român Florin Andone, transferat în această vară de la echipa spaniolă de fotbal Deportivo La Coruna la formaţia engleză Brighton and Hove Albion, şi-ar putea face debutul în Premier League luni, la meciul din deplasare cu Southampton, a anunţat joi antrenorul Chris Hughton, citat de agenţia Reuters.
Andone a semnat cu Brighton în luna mai, însă până acum nu a reuşit să debuteze în tricoul noului său club, din cauza unei accidentări în zona inghinală, în urma căreia a reuşit să se refacă în pauza competiţională generată de meciurile internaţionale.
Hughton a confirmat că atacantul român va evolua vineri pentru echipa de tineret a clubului şi ar putea fi introdus pe teren în partida cu Southampton, de pe St Mary's Stadium,
"Încă nu am făcut tot ceea ce poate. El a fost implicat în presezon, deci nu este unul dintre cei accidentaţi în timpul perioadei de pregătire, dar desigur că timpul său de joc a fost limitat. Va juca probabil 45 de minute în meciul de mâine seară (vineri, pentru echipa Under-23, - n.red.), poate mai mult, şi vom lua apoi o decizie (în privinţa partidei cu Southampton)", a declarat Hughton.
Concurență cu Murray
Florin Andone este pregătit să-i facă concurenţă în atac lui Glenn Murray, jucător aflat într-o formă foarte bună, care a fost felicitat pentru calităţile sale fizice de către antrenorul lui Southampton, Mark Hughes.
Murray a marcat trei goluri în patru meciuri de campionat, de la debutul sezonului, unul dintre ele în victoria surprinzătoare obţinută de Brighton în faţa lui Manchester United (3-2), luna trecută. "Glenn a fost bun. Este ceva cu care suntem obişnuiţi, el îşi conduce treaba în direcţia corectă. Ceea ce avem în acest moment, cu Andone revenind să joace, reprezintă o concurenţă foarte bună. Cred că acest timp de concurenţă este bun pentru întreaga noastră echipă şi, în special, pentru jucătorii noştri din ofensivă. Glenn a profitat de acest lucru", a mai spus Chris Hughton
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News