"Ofertă de vânătoare de urși bruni în România" este anunțul britanicului George Richmond Elliott. Prețul este "doar" 4500 de euro, preţ în care sunt incluse cazarea, transportul, asigurarea şi permisul de vânătoare. El anunță "excursia" în octombrie 2013 și precizează că nu există nicio taxă pentru trofeu. George Richmond Elliott a publicat, alături de anunț, o poză cu un urs brun ucis, care a îngrozit mii de români.
Poza britanicului și mesajul acestuia au fost distribuite, doar de pe contul lui, de peste o mie de ori. Cei mai mulți dintre cei care au distribuit au fost români.
"Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbii. Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi", a răspuns britanicul unei jurnaliste din România, potrivit ziarulring.ro.
Miercuri după-amiază, poza a fost ștearsă de pe contul de Facebook al britanicului. Putea fi ștearsă atât de el, cât și în urma unui raport făcut către Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News