BRM: Prima tranzacţie realizată pe noua sa platformă de tranzacţionare - Gas Forward CCP

Bursa Română de Mărfuri (BRM) informează că, în data de 1 august 2019, pe noua sa platformă de tranzacţionare - Gas Forward CCP - a fost realizată prima tranzacţie, în baza unui contract standard pentru o perioadă de o săptămână.

Alegeri prezidentiale 2024

"Aşa cum BRM a precizat la finalul lunii iunie, cu ocazia lansării platformei, în luna iulie au avut loc înscrierile participanţilor la această piaţă, precum şi testarea şi instruirea utilizatorilor cu privire la regimurile de funcţionare ale platformei. Noua platformă permite în prezent încheierea contractelor pe termen mediu (săptămână şi lună), cu BRM îndeplinind, pe lângă activitatea de administrare a platformei de tranzacţionare, şi funcţia de contraparte centrală pentru finalizarea tranzacţiilor. Aceasta înseamnă că, în urma unei operaţiuni de dublă novaţie subiectivă, fiecare contract de vânzare cumpărare încheiat între doi participanţi la piaţă se transformă în două contracte noi, în care, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul iniţial au aceeaşi contraparte. Contractele devin perfect fungibile şi se elimină, pe această cale, riscul de contraparte", menţionează BRM, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Astfel, principalele avantaje ale acestei platforme sunt garantarea tranzacţiei, atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător, şi reducerea nivelului de garanţii bancare obligatorii pentru părţi, până la de cinci ori. 

În plus, sistemul complex de lucru cu operaţionalizarea a trei marje de siguranţă (iniţială, de variaţie şi de livrare), permite realizarea funcţionării unui mediu modern şi integrat de tranzacţionare şi post - tranzacţionare, BRM devenind garantul tranzacţiilor încheiate. 

Bursa Română de Mărfuri pune suplimentar la dispoziţia acestei pieţe, pentru asigurarea unei funcţionări sigure, un fond de garantare alimentat în prezent la un nivel de 1,5 milioane de euro. 

"Bursa Română de Mărfuri îşi exprimă convingerea că, în cursul trimestrului al treilea al anului curent, numărul participanţilor şi al tranzacţiilor pe această nouă piaţă pe care o administrează va creşte semnificativ, avantajele oferite de aceasta fiind convingătoare. Începând cu trimestrul al patrulea, odată cu familiarizarea participanţilor cu acest nou instrument, BRM va introduce şi contractele pe termen lung (trimestru, semestru şi an). Lansarea de către Bursa Română de Mărfuri a noii pieţe de gaze naturale, la termen, cu livrare fizică şi cu contraparte centrală, piaţă devenită funcţională şi înregistrând deja primele tranzacţii, poate fi considerată un eveniment major în dezvoltarea activităţii bursiere energetice în România, de natură să racordeze ţara la tendinţele de dezvoltare cele mai avansate din domeniu din cadrul UE", se mai spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel