Circa 27 de milioane de euro vor fi investite în Vâlcea pentru realizarea gazoductului BRUA, 11 localităţi din judeţ, pe o rază de aproape 57 de kilometri, urmând să beneficieze de acest proiect de interes european prin care va fi construită o magistrală pentru transportul gazelor naturale pe traseul Bulgaria - România- Ungaria - Austria, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, conducta de gaz va traversa localităţile Voiceşti, Drăgăşani, Ştefăneşti, Suteşti, Creţeni, Măciuca, Fârtăţeşti, Tetoiu, Lăcusteni, Guşoieni şi Zătreni, miercuri dimineaţă având loc şi o primă întâlnire între primarii acestor localităţi şi reprezentanţii Transgaz pe tema lucrărilor care vor demara în scurt timp şi în judeţul Vâlcea.
"În cadrul întâlnirii, la care au mai participat prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al Judeţului Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, s-a vorbit despre avantajele şi impactul acestui proiect, aflat în faza de implementare, asupra comunităţilor locale", se precizează în comunicat.
BRUA sau "Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze naturale pe coridorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria" este un proiect Transgaz cu o valoare de 478,6 milioane de euro, din care 179,6 milioane euro sunt grant de la Uniunea Europeană. Pe teritoriul României, conducta va avea o lungime de aproximativ 479 de kilometri şi va trece prin 10 judeţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu