Guvernul britanic al lui Boris Johnson nu a răspuns la scrisoarea trimisă de Ursula von der Leyen, a afirmat purtătoarea de cuvânt adjunctă a acesteia din urmă, Dana Spinanţ, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. Prin urmare, Ursula von der Leyen a trimis o nouă scrisoare, a adăugat ea.
Bruxellesul a cerut din nou marţi Londrei să numească un candidat britanic pentru un post de comisar în viitoarea echipă condusă de germana Ursula von der Leyen, sperând la un răspuns "până la sfârşitul săptămânii", relatează AFP, citează Agerpres.
"Timpul presează şi de aceea preşedinta (Comisiei Europene - n.r.) aşteaptă un răspuns foarte curând, până la sfârşitul acestei săptămâni", a mai spus purtătoarea de cuvânt adjunctă.
Regatul Unit ar fi trebuit să părăsească UE la sfârşitul lunii martie. Însă, în absenţa unei majorităţi în Camera Comunelor pentru acordul de retragere negociat cu UE, Brexit-ul a fost deja amânat de trei ori. Noua dată a Brexit-ului este prevăzută acum la 31 ianuarie 2020.
Premierul britanic Boris Johnson a decis între timp organizarea de noi alegeri la 12 decembrie. El vrea, se pare, să evite numirea unui comisar, temându-se că ar putea apărea îndoieli privind dorinţa sa de a părăsi Uniunea Europeană, în plină campanie electorală.
Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen trebuia iniţial să îşi preia funcţia la 1 noiembrie.
Însă această dată a fost extinsă cu o lună, deoarece trei candidaţi pentru noua echipă (propuşi de Franţa, România şi Ungaria) au fost respinşi de Parlamentul European.
Dacă Londra va decide în cele din urmă să numească un candidat pentru a deveni comisar, teoretic pentru câteva săptămâni, el va trebui de asemenea aprobat de Parlamentul European.
Între timp, în UE are loc o dezbatere juridică pentru a se stabili dacă noua Comisie Europeană îşi poate intra în funcţie fără comisarul britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu