Bucătarul grec, ales de Regină pentru Jubileul de Platină, dezvăluie preferințele culinare ale suveranei. Ce era strict interzis și cum a aflat, mult mai devreme, despre decesul suveranei

Regina, la Jubileul de Platină/Captură video The Royal Family
Regina, la Jubileul de Platină/Captură video The Royal Family

Nikos Koulousias este bucătarul grec care a pregătit cina de nuntă regală, în momentul în care Prințul Harry și Meghan Markle și-au unit destinele. El a făcut mai multe dezvăluiri despre gusturile Reginei Elisabeta a II-a. 

Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, după 70 de ani de domnie. Și-a îndeplinit atribuțiile până în ultimele zile. Cu două zile înainte de deces, Regina a învestit premierul Marii Britanii, pe Liz Truss. A avut o apariție zâmbitoare, deși semnele de pe mâinile sale au îngrijorat. Două zile mai târziu, avea să vină vestea tristă că starea Reginei Elisabeta a II-a s-a deteriorat, iar anunțul, făcut cu puțin înainte de ora locală 19:00, avea să confirme decesul suveranei. Ulterior, la ora 19:00 (ora 21:00 a României) conform protocolului, a ieșit la declarații ultimul premier britanic învestit de Regina Elisabeta a II-a. Încă de la moartea suveranei, a fost pus în aplicare protocolul codului ”London Bridge”. Moartea Reginei a ajuns întâi la oficialii statului și șefii din Commonwealth prin mesajul ”London Bridge is down”. 

Folosit pentru a preveni scurgerea veștii despre moartea unui membru al Familiei Regale înainte de un anunț oficial, prima utilizare a unui cuvânt de cod pentru moartea unui monarh a fost în 1952 pentru Regele George al VI-lea. Numele său de cod era Hyde Park Corner, pe care Palatul îl folosea pentru a anunța oficialii guvernamentali despre moartea lui.

De la moartea sa, numele de cod pentru alți membri ai familiei regale au fost legate de poduri. Regina Mamă a primit numele de cod Operațiunea Tay Bridge, Prințul Philip era cunoscut sub numele de Operațiunea Forth Bridge, iar Prințul Charles poartă numele de cod Operation Menai Bridge. Numele de cod al Reginei Elisabeta a II-a este London Bridge. Operațiunea London Bridge este în vigoare din anii 1960 și a fost revizuită în mod regulat. Citește mai mult aici

Secretul longevității de la Casa Regală

De-a lungul timpului, s-a tot vehiculat ce preferă și ce refuză vehement Regina Elisabeta a II-a, care s-a aflat, până-n ultima clipă, într-o formă de invidiat. În general, s-au căutat secretele longevității de la Casa Regală, în principal cea britanică. Să nu uităm că Prințul Philip a trăit până la aproape 100 de ani, murind cu două luni înainte de a împlini onorabila vârstă. 

Bucătarul grec Nikos Koulousias a pregătit cina de la nunta regală dintre Prințul Harry și Meghan Markle. Se pare că el a fost apreciat de Regina Elisabeta a II-a, care l-a ales să pregătească cina pentru Jubileul său de Platină, ce a marcat 70 de ani de domnie ai suveranei. 

Despre știrea decesului Reginei, bucătarul grec a dezvăluit ”Inițial am primit vestea mult mai devreme decât anunțul făcut de Palat. Ei spuseseră că ar trebui să avem uniforma neagră pregătită” a dezvăluit Nikos Koulousias, scrie GreekCityTimes

Având amintiri plăcute cu Regina Elisabeta a II-a, Koulousias a dezvăluit și câteva din ”secretele” sale culinare. Chef-ul grec a afirmat, contrar zvonurilor care au circulat de-a lungul timpului, că nu a existat nicio restricție adusă lui și echipei sale. Au existat totuși câteva excepții, legate de anumite produse. ”Am fost liberi să creăm orice avea legătură cu dulciurile, dar orezul, spaghetele și cartofii erau strict interzise. De aici încolo, am fost liberi să preparăm tot ce am dorit atât timp cât era scris în franceză. Totul trebuia gătit sezonier. Cu alte cuvinte, iarna nu puteam pune cireșe și căpșuni. Orice am fi gătit, trebuia să fim în contact direct cu fermele regale și să fim informați despre ce au acestea la acel moment” a spus Nikos Koulousias. 

Conform bucătarului grec, Regina Elisabeta a II-a prefera la micul dejun tonul, alături de castraveți proaspăt tăiați. La prânz, alegea ceva foarte ușor, precum somon scoțian, raci, sparanghel. La cină alegea adesea pâine prăjită fără coajă și gem de smochine. 

”Nu i-a plăcut deloc să gătim cu usturoi!” a recunoscut bucătarul grec. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel