Bucate și ospețe de odinioară. Cine au fost cei mai pofticioși români. Un cunoscut scriitor simțea că moare dacă nu are "zaharicale" iar un altul adora cocoșul fript cu pene cu tot

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle

foto: Wiki Commons

Iată care au fost cei mai mari gurmanzi ai vremurilor trecute! Un mare om de litere al României prefera boul fript pe de-a-ntregul! Altfel... nu mânca.

În lucrările cronicarilor și ale scriitorilor români, regăsim numeroase referințe despre pregătirea și servirea mâncărurilor din trecut. Dimitrie Cantemir, de exemplu, prefera puiul cu măcriș și, în descrierea obiceiurilor de nuntă ale moldovenilor, menționează că aceștia „mănâncă și beau câteodată până la al treilea ceas al dimineții”, fără a detalia meniul.

Marele scriitor care mânca păsările fripte cu pene cu tot. Spunea că e cea mai bună gătită așa

În „Descriptio Moldaviae”, Cantemir oferă un detaliu pitoresc despre tot ceea ce înseamnă gastronomie moldovenească și rafinament specific zonei: „după acest ceas, bucătarii pun pe masă un cocoș fript cu pene cu tot” - specialitate care, se pare, ar fi fost preferata lui Ion Creangă, mare gurmand care se știe că iubea mâncărurile grase și suculente. Creangă spunea într-una din memoriile sale, potrivit relatărilor din Gastronomia – artă, știință și meșteșug, Ing. Al. Ionescu, Comertul Modern, 1974, că "nimic nu se compară cu un cocoș fript cu tot cu pene. Are alt gust, carnea e mai tăricică, simți că îmbuci ceva din natură". Tot în lucrarea amintită Cantemir aduce în prim plan și preferințele moldovenilor pentru vin, consumat în special la ospețe care se întind până târziu în noapte sau dimineața devreme.

Foto: Wikimapia

Ce mâncau românii pe vremuri, în perioada interbelică

În perioada interbelică, românii aveau o dietă variată, influențată de tradițiile culinare regionale și de contactele cu alte culturi. Mâncărurile din acea perioadă reflectau atât elemente ale bucătăriei țărănești, cât și influențe urbane și internaționale, mai ales în marile orașe.

Alimente de bază și preparate tradiționale

Pâine și cereale:

Pâinea era un aliment de bază, de obicei preparată în casă. În mediul rural, se consuma multă mămăligă, preparată din făină de porumb. Un mare fan al mămăligii era și Mihai Eminescu despre care s-a scris că mânca asta în loc de pâine în fiecare zi. Iar când mergea în alte orașe cerea gazdei să i se facă terci dulce la micul dejun.

Carne:

Carnea era consumată des, dar nu zilnic. Preparatele din carne includeau sarmale (foi de varză umplute cu carne și orez), ciorbe de burtă, cârnați și diverse fripturi. Carnea de porc era la mare căutare, mai ales sub formă de cârnați, caltaboși, șuncă și costițe afumate. În perioadele de post se consuma frecvent pește, în special în zonele de lângă Dunăre și Marea Neagră.

Legume și fructe:

Legumele precum cartofii, fasolea, varza, morcovii, și ceapa erau esențiale în dieta românilor, ca de altfel și în zilele noastre. Se consumau și multe fructe sezoniere cum ar fi mere, prune, cireșe și pere.

Lactate:

Brânza, smântâna, iaurtul și laptele erau mai mereu pe mesele boierilor. Brânzeturile locale precum telemeaua și cașul erau foarte apreciate.

Mese festive și preparate speciale

De Crăciun și Paște, meniul celor mai mulți include preparate speciale precum cozonacul, drobul de miel, friptura de miel și diverse prăjituri. Iubită de marii oameni politici erau piftia (răcitura), toba și salată de boeuf, păstrate ca tradiție până astăzi. Doar că pe vremuri salata bouef se făcea numai cu carne de pasăre!

Deserturi:

Cozonacul era foarte popular, la fel și prăjiturile făcute în casă, cum ar fi plăcintele, cornulețele și checurile. Alte deserturi includ papanașii, gogoșile și diverse dulciuri pe bază de fructe și nuci.â

Influențe internaționale

În marile orașe, influențele culinare franceze, austriece, germane și italiene au început să pătrundă încet încet în bucătăria românească. Restaurantele din București, Cluj, Iași și alte orașe mari ofereau o gamă variată de preparate internaționale, iar bucătarii români începeau să experimenteze cu rețete noi.

Băuturi

Vinul era nelipsit de la masă. Până și copiii beau câteva guri, iar dacă refuzau erau considerați drept prost crescuți, "fără etichetă". Țuica (rachiu de prune) era conusmată mai ales în mediul rural. Cafeaua și ceaiul au devenit mai populare în perioada interbelică, mai ales în orașe.

Bucătăria românească mai puțin cunoscută, din vremea marilor scriitori români

De-a lungul vremii, mulți autori români au descris gastronomia autohtonă în scrierile lor. M. Kogălniceanu și Costache Negruzzi au publicat în 1841 „Rețete de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”, oferind o privire asupra bucătăriei românești. Aflăm multe secrete și din legendara lucrare "Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere până în zilele noastre".

Nicolae Filimon, cunoscut prozator român, a descris în operele sale pregătirea în stil haiducesc a berbecului, iar Ion Ghica a continuat această tradiție culinară în scrisorile sale către Vasile Alecsandri, evidențiind preferințele lui Filimon pentru diverse preparate tradiționale. Se spune că Nicolae Filimon iubea să mănânce ciorbe "lungi" și friptură de... capră cu mult usturoi.

Nicolae Filimon, foto: Wiki Commons

Panait Istrati prezintă și el bucatele sărbătorești ale țăranilor și rafinatele mâncăruri ale burgheziei din Brăila, în timp ce Al. O. Teodoreanu, cunoscut sub numele de Păstorel, și-a dedicat o mare parte a carierei publicistice gastronomiei. Prefața sa la „Cartea de bucate” a Sandei Marin, publicată în 1935, subliniază importanța unei bune cărți de bucate pentru civilizație.

Ion Ghica, în „Scrisori” și „Convorbiri economice”, menționează deseori feluri de mâncare și metode de preparare din timpul său, descriind o bucătărie în care „boul se putea pune întreg în frigare”.

foto: Wikimapia

Caragiale "nu putea" fără zahăr

I.L. Caragiale, cunoscut pentru predilecția pentru mâncăruri fine, evocă într-una din lucrările sale, potrivit Wikipedia, un prânz „împărătesc” și critică noile obiceiuri culinare ale timpului său, oferind un meniu detaliat și bogat. Un lucru mai puțin știut despre Caragiale este că nu putea trăi fără dulciuri. Chiar el spunea, potrivit lucrărilor biografice, că "simțea că moare dacă nu avea zaharicale la fiecare masă". Să fi suferit de hipoglicemie?

Ion Luca Caragiale, Foto: Wiki Commons

Ion Budai Deleanu și Alexandru Odobescu au făcut și ei referiri gastronomice prețioase în lucrările lor. Odobescu, în special, în „Pseudokinegheticos” și „Câteva ore la Snagov”, descrie cu lux de amănunte pregătirea plăticii de Snagov într-un limbaj colorat și detaliat.

Calistrat Hogaș încântă cititorii cu descrieri ale meselor frugale și bogate din călătoriile sale prin munții Neamțului, iar Mihail Sadoveanu oferă frecvente descrieri de ospețe și rețete tradiționale în operele sale, declarându-se gurmand și "mare mâncător de gogoși".

Toate aceste descrieri, reunite în lucrări literare și cronici, reflectă nu doar obiceiurile culinare ale românilor de-a lungul timpului, ci și evoluția gusturilor și rafinamentului culinar în societatea românească.

Ce preferințe culinare aveau marile personalități ale vremii

Mihail Sadoveanu este scriitorul care descrie cel mai frecvent ospețele și modul de pregătire a mâncărurilor în operele sale, el însuși fiind un cunoscut gurmand. Printre numeroasele sale referințe culinare se numără și rețeta pentru "potrocul bun pentru mahmuri," menită să alunge efectele consumului excesiv de vin: "Carnea de pasăre bine îngrășată nu este gătită cu apă, care, conform unei zicale a bucătarilor, nu este bună de nimic. Moldovenii, oameni cu imaginație, spun că nu este bună nici pentru cizme. Dacă vrei, notează și acest dicton. Apa acestei fierturi este 'înșelată' și prefăcută printr-o fermentație de tărâțe de grâu și mei. I se adaugă o creangă de cireș. Și după ce este așezată pe cuptor, la căldură, gospodina, urmând un ritual străvechi, își revarsă vocea de ceartă asupra cuiva mai tânăr. Îl asuprește și îl lovește chiar. Numai astfel fermentația capătă aciditatea necesară. Eu bănuiesc că se rostesc și vorbe de descântec, dar le știu numai femeile..."

*Mihail Sadoveanu, sursa foto: Wikimapia

Păstorel Teodoreanu a scris prefața cărții de bucate a Sandei Marin

Cel mai intrigant este însă Păstorel Teodoreanu, poet și avocat. Încă din tinerețe, preocupările sale publicistice legate de gastronomie s-au manifestat în mod constant, fiind reflectate în aproape toate lucrările sale și consemnate de-a lungul timpului în diverse reviste la care a fost un colaborator de vază. A și scris prefața "spumoasă" la Cartea de bucate a Sandei Marin, fiica profesorului Ion Simionescu, lucrare clasică tipărită de Editura Cartea Românească în 1935: "O bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suișul spre civilizație. Civilizația fără cultură, ca și cultura fără civilizație, pot viețui, dar una fără alta nu înseamnă nimic."

Păstorel Teodoreanu a avut și o rețetă preferată din cartea Sandei Marin: clătite cu brânză dulce și dulceață de vișine. Le savura ori de câte ori avea ocazia și chiar a venit cu improvizații: în loc de lapte punea în compoziția pentru clătite... vin alb care, spunea el, mergea de minune cu brânza și gemul de fructe.