Bucharest Business School din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), una dintre cele mai importante autorități mondiale în domeniul educației post-universitare în afaceri, demonstrând astfel angajamentul său continuu față de excelența în educația de business.
Publicitate
Bucharest Business School din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), una dintre cele mai importante autorități mondiale în domeniul educației post-universitare în afaceri, demonstrând astfel angajamentul său continuu față de excelența în educația de business.
După primirea acreditării AMBA, toți actualii studenți MBA și absolvenții MBA ai Bucharest Business School din cadrul Academiei de Studii Economice din București sunt invitați să se alăture comunității globale a membrilor AMBA, formată din peste 60.000 de studenți și absolvenți din peste 150 de țări, pentru networking, “thought leadership”, dezvoltare profesională și o varietate de beneficii.
Acreditarea din partea Asociației MBA-urilor (AMBA) reprezintă cel mai înalt standard în învățământul postuniversitar de afaceri. Criteriile sale riguroase de evaluare garantează că numai programele de cel mai înalt calibru, care demonstrează cele mai bune standarde în ceea ce privește predarea, programul de studii și interacțiunea cu studenții, obțin acreditarea Association of MBAs
Bucharest Business School a fost înființată în 2014 ca facultate în cadrul Academiei de Studii Economice din București și coordonează cele două programe de Executive MBA, înființate la începutul anilor ‘90, ambele cu dublă diplomă: Romanian-Canadian Executive MBA (www.canadian-mba.ro), în parteneriat cu UQAM Montreal din Canada și Romanian-French INDE MBA (www.inde.ro), în parteneriat cu universitatea CNAM Paris, Franța - ambele programe fiind acum acreditate de AMBA. Pe lângă MBA-uri, Bucharest Business School oferă programe de Executive Education (masterclass-uri, workshop-uri de scurtă durată, certificate executive de scurtă durată și cursuri personalizate pentru companii), fie independent, fie în parteneriat cu alte universități străine, arătând astfel, consistență și coerență în urmărirea misiunii asumate, aceea "de a educa manageri și profesioniști din Europa de Sud-Est prin combinarea celor mai noi tehnologii cu experiența unor profesori distinși și practicieni de prestigiu".
Membrii juriului de acreditare AMBA au lăudat reputația de vârf a Academiei de Studii Economice din București la nivel național și longevitatea celor două MBA-uri ale școlii. Grupul de experți internașionali a menționat, de asemenea, echipa de conducere dinamică a școlii și sprijinul puternic din partea rectorului universității, Profesor Nicolae Istudor și a echipei de prorectori. Alături de acestea, juriul a remarcat și corpul profesoral dedicat și pasionat al programelor MBA și infrastructura pusă de ASE la dispoziția școlii de afaceri. De asemenea, comisia a apreciat în mod deosebit faptul că absolvenții și studenții MBA ocupă poziții prestigioase în companii, ceea ce demonstrează valoarea MBA-urilor școlii și capacitatea acestora de a fi un sprijin pentru elitele mediului de afaceri regional.
Vasile Alecsandru Strat, Decan al Bucharest Business School: “Obținerea acreditării AMBA este un moment de referință pentru școala și universitatea noastră și de asememenea pentru întregul sistem de educație dedicat managerilor, profesioniștilor și antreprenorilor, din România și chiar din regiune. Este o recunoaștere la cel mai înalt nivel a activității întregii comunități BBS, studenți, profesori, absolvenți, echipă administrativă și a colaborării excelente cu partenerii din Canada și Franța. De asemenea, plasarea programelor MBA ale ASE în rândul celor 300 de la nivel global este prima realizare majoră în drumul spre tripla acreditare internațională (Triple Crown – AMBA, AACSB, EQUIS), pe care și l-a asumat universitatea prin strategia coordonată de către rectorul nostru, domnul profesor universitar doctor Nicolae Istudor”
Acreditarea AMBA aduce la un loc o rețea globală de 300 de programe MBA din școli de business care oferă cel mai înalt standard în domeniul aducației dedicate managerilor, profesioniștilor și antreprenorilor și sunt în același timp în prima linie a inovației la acest nivel educațional.
Andrew Main Wilson, Director Executiv al Asociației MBA-urilor și al Asociației Absolvenților de Afaceri (BGA) a declarat: "Aș dori să îi felicit pe toți cei de la Bucharest Business School pentru această acreditare. Școala face o muncă incredibilă în crearea unor programe internaționale de MBA - care creează oportunități fantastice pentru absolvenții lor. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu această școală foarte îndeaproape în viitor și îi urez bun venit în familia AMBA, între cele mai bune 2% dintre școlile de afaceri de la nivel global."
Pentru mai multe informații sau interviuri, vă rugăm să contactați:
Ellen Buchan, Insight, Content & PR Manager, AMBA & BGA –
Vasile Alecsandru Strat, Decan Bucharest Business School – [email protected].
Toate detaliile despre Bucharest Business School din cadrul Academia de Studii Economice din București sunt disponibile pe pagina web www.bbs.ase.ro
Cei care doresc să testeze experiența programelor de Executive MBA sunt invitați în campusul Bucharest Business School pe 10 iunie la evenimentul Sneak Peek, pentru a discuta cu profesori, studenți și absolvenți ai programelor:
Executive MBA Româno-Canadian –
https://www.linkedin.com/feed/update/urn:li:activity:7066704121449320448
EMBA Româno-Francez INDE –
https://www.linkedin.com/feed/update/urn:li:activity:7071759364763656192
Perioada de aplicații este deschisă pentru ambele programe MBA și reprezentanții Bucharest Business School vor îndruma fiecare candidat pe parcursul procesului de înscriere. Anul acesta, ASE Bucureşti, sprijinită de Asociaţia Absolvenţilor şi Studenţilor BBS, oferă candidaţilor la programul Executive MBA Româno-Canadian burse şi discounturi de peste 41 000 Euro. Acestea 12 locuri speciale cu discount de 15% şi 3 locuri speciale cu burse de 33%.sunt disponibile pentru aplicaţiile complete, depuse până la 15 iunie. Toate informațiile despre procesul de aplicație sunt disponibile pe pagina programului. Aplică acum pe www.canadian-mba.ro/scholarships sau cere mai multe informații la [email protected]!
Găsiți aici o listă cu toate școlile de afaceri acreditate de AMBA.
În fruntea excelenței și a inovației de pionierat, de peste 50 de ani, Association of MBAs (AMBA) a fost autoritatea imparțială în domeniul educației postuniversitare în management. AMBA a stabilit această viziune în 1967 și, într-o lume volatilă și nesigură, este la fel de relevantă și astăzi ca atunci. Ne-am angajat să ridicăm profilul și standardele de calitate ale educației în domeniul afacerilor la nivel internațional, în beneficiul școlilor de afaceri, al studenților și absolvenților, al angajatorilor, al comunităților și al societății.
Serviciul nostru de acreditare este standardul global pentru toate diplomele de MBA, DBA și masterat, acreditând în prezent programe de la cele mai bune 2% dintre școlile de afaceri din peste 75 de țări.
Centrul nostru de cercetare și analiză produce rapoarte care explorează tendințele globale din sectorul educației în afaceri. Aceste rapoarte sunt baza campaniilor noastre globale de leadership și de afaceri publice. S
untem singura asociație profesională care pune în legătură studenții și absolvenții MBA, școlile de afaceri acreditate și angajatorii MBA din întreaga lume. Prin intermediul membrilor noștri, AMBA construiește o forță internațională pentru bine, promovând cele mai bune practici, managementul responsabil și sustenabilitatea.
A fi membru al AMBA înseamnă să faci parte dintr-o comunitate internațională de colegi, cu acces la o analiză a strategiilor de afaceri, sfaturi și cunoștințe despre carieră și un portal de locuri de muncă MBA.
Evenimentele noastre multipremiate oferă oportunități de networking online și în persoană pe toate continentele, în asociere cu parteneri corporativi internaționali și lideri de opinie, exclusiv pentru membrii noștri și pentru școlile de afaceri acreditate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu