Bucureștenii bagă, în medie, 688 de lei în buzunarul chirurgului. Află topul spitalelor din Capitală - STUDIU

chirurgie, medici, spital
chirurgie, medici, spital

Aproape 25 de milioane de euro, aceștia sunt banii informali pe care bucureștenii i-au dat personalului medical în 2012, și este vorba despre doar cei 32 la sută dintre ei care au recunoscut că oferă bani sau cadouri personalului medical, arată datele studiului “Bucureştenii şi sănătatea”, realizat de SNSPA. Aprope un sfert din rezidenții Capitalei declară că au o sănătate precară, iar televizorul și internetul reprezintă principala lor sursă de informare. Ei au mai multă încredere în spitalele private și peste jumătate dintre ei cred că medicii se gândesc mai întâi la bani și pe urmă la pacient. 

Peste 35% din buget alocă pensionarii achiziționării medicamentelor, în timp ce procentul alocat de angajați este de 8%. Mai toți consideră că plătesc prea mult la asigurările de sănătate, dar doar 9% știu care este procentul exact care se reține din venit. Jumătate dintre Bucureșteni s-au simțit fără chef de viață anul trecut. Sunt date ale studiului "Bucureștenii și sănătatea", un studiu ce face parte din programul de cercetări anuale al Departamentului de Sociologie al Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) "Cartografierea socială a Bucureştiului".

Cele mai bune spitale în opinia bucureștenilor

Floreasca conduce în topul spitalelor publice preferate de bucureșteni. Este urmat de Spitalul Universitar și cel Militar. Dintre cele private, Medlife este cel mai popular, urmat de Regina Maria și Sanador.

De ce dăm bani medicilor

Cei care obişnuiesc să dea bani sau cadouri medicului de familie îi lasă acestuia cam 34 de lei, în medie. Cei care au fost internaţi anul trecut în spital pentru o problemă care nu a necesitat o intervenţie chirurgicală declară că au dat, în medie, 273 de lei medicului, 57 de lei asistentelor şi 30 de lei infirmierelor. Cei care au suferit o intervenţie chirurgicală anul trecut spun că au dat, în medie, sub formă de plăţi informale, 688 lei medicului care i-a operat, 270 de lei medicului anestezist, 100 de lei asistentelor şi 72 lei infirmierelor.

Peste o treime dintre cei intervievaţi (35%) susţin că “dacă nu ar da nimic, medicii nu le-ar acorda nici o atenţie”, 22% spun că dau bani medicilor “pentru a-mi acorda mai multă atenţie decît celorlalţi pacienţi” iar 18% declară că dau bani medicilor întrucât “medicii sunt prost plătiţi şi merită mai mult".

Cine trebuie sancționat

Peste 60% dintre respondenţi spun că “a da bani unui medic de care ai fost mulţumit pentru felul în care te-a tratat” nu reprezintă un act de corupţie. La fel, 72% dintre cei intervievaţi susţin că “a da cadouri unui medic de care ai fost mulţumit” nu reprezintă un act de corupţie. În schimb, “să ţi se solicite bani sau cadouri de către un medic sau o asistentă medicală pentru anumite tratamente” reprezintă un act de corupţie în opinia a 89% dintre respondenţi. Și totuși, e relativ. Doar 23% dintre cei intervievaţi susţin că “toţi medicii care acceptă bani sau cadouri ar trebui sancţionaţi conform legii”, în vreme ce 71% dintre respondenţi susţin că “trebuie sancţionaţi doar acei medici care condiţionează acordarea de asistenţă medicală de primirea unor bani sau cadouri de la pacienţi”.

Când întâlnim medici care refuză să ia ni se pare ciudat, neobişnuit

"Este limpede că suntem – pacienţi, medici şi asistente medicale – actori într-o piesă proastă şi interminabilă. Pe de-o parte, în calitate de contributori la sistemul de asigurări medicale de stat, odată ajunşi în spital dăm bani în stînga şi în dreapta, cu frenezie şi după posibilităţi. Dăm de frică să nu fim ignoraţi, dăm pentru că uneori ni se cere de la obraz, dăm din compasiune pentru salariile de mizerie ale medicilor şi asistentelor medicale, dăm pentru a fi trataţi mai bine sau dăm pentru că ştim că aşa se obişnuieşte, pentru că ni s-a spus că toată lumea dă. Când întâlnim medici care refuză să ia ni se pare ciudat, neobişnuit. Ulterior intrăm la bănuieli şi chiar în panică fiindcă ştim ori ni s-a spus că medicii refuză să ia doar de la pacienţii ce suferă de boli incurabile şi lipsiţi de orice speranţă. Medicul care nu ia bani din principiu pare astfel a fi o imposibilitate logică", explică sociologul Cătălin Augustin Stoica pe blogul său.

"De cealaltă parte, există medici care iau pentru că li se dă, pentru că sunt prost plătiţi sau nu pot literalmente supravieţui din salariul de la stat (cum este cazul rezidenţilor), pentru că au auzit sau “ştiu” că toţi colegii lor iau, pentru că uneori e greu să refuzi pacienţi insistenţi sau pentru că banii sunt singurul factor motivant (cum sunt cazurile izolate, sper, ale unor medici care condiţionează acordarea de asistenţă medicală de plăţi informale)", adaugă sociologul.

Componenta cantitativă a studiului a constat din realizarea unui sondaj pe un eşantion aleator de 906 persoane adulte din Bucureşti; interviurile au fost de tipul faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor, iar marja teoretică de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3,3% la un nivel de încredere de 95%. Studiul a fost coordonat de Prof. univ. Dr. Vintilă Mihăilescu, Conf. univ. dr. Alfred Bulai, Lector univ. dr. Bogdan Iancu, Lector dr. Val Vâlcu şi Conf Univ Dr Cătălin Augustin Stoica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel