Poliţişti de la DGPMB au aplicat, luni, mai multe amenzi, în cuantum de 52.000 de lei, pentru abateri sancţionate de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, într-un complex comercial agroalimentar din sectorul 6.
Acţiunea poliţiştilor a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilegal, în vederea depistării şi luării măsurilor legale împotriva persoanelor care fac evaziune fiscală şi care comercializează ilicit produse agroalimentare, se arată într-un comunicat
De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti continuă verificările faţă de nouă societăţi comerciale şi angajaţii acestora.
Acţiunea poliţiştilor de luni a fost realizată în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu