Bucureștiul devine, timp de 3 zile, capitala bibliotecarilor

Astăzi încep lucrările Conferinței Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice, BiblioPUBLICA 2023. Evenimentul are loc în perioada 18-20 octombrie și este organizat de Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

Tema conferinței BiblioPUBLICA 2023 este: „Biblioteci pentru comunități incluzive”. La eveniment participă peste 150 de bibliotecari ai bibliotecilor publice din întreaga țară, dar și invitați din Bulgaria, Republica Moldova și Serbia.

Evenimentul oficial de deschidere a conferinței a avut loc la Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, din Strada Lipscani 84-90, care va găzdui toate lucrările și atelierele, în cele trei zile de conferință.

Printre oficialitățile care au participat la eveniment s-au numărat: Președintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Dragoș Adrian Neagu, Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române, Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu, Vicepreședintele Asociației Oamenilor de Știință din România, Prof. Univ. Dr. Ing. Doina Banciu și Agnes Terezia Erich, Președintele Comisiei Naționale a Bibliotecilor. De asemenea, au ținut să transmit un cuvând de deschidere înregistrat, Managerul Bibliotecii Naționale a României, istoricul Adrian Cioroianu și Academician Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române.

BiblioPUBLICA 2023 își propune să contureze profilul bibliotecarilor și bibliotecilor viitorului, pentru comunitățile incluzive și să dezbată provocările cu care se confruntă aceștia în era digitală.

„Ca parte din misiunea bibliotecilor, declarată la nivel internațional prin liniile directoare ale Federației Internaționale a Asociațiilor și Instituțiilor de Bibliotecă (IFLA), bibliotecile au datoria de a contribui la construirea unui viitor sustenabil, prin valorificarea diversității și promovarea incluziunii.

În plus, Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă recunoaște că accesul la informații este crucial, dă putere oamenilor să își exercite drepturile politice și socio-economice, să fie activi din punct de vedere economic și social, să învețe noi abilități și le permite să ia decizii în cunoștință de cauză. De asemenea, susține creativitatea și inovația, întărește identitatea și oferă transparență”, a declarat Dragoș-Adrian Neagu, Președintele ANBPR, în deschiderea conferinței.

„Biblioteca publică este centrul local al informării, care facilitează accesul utilizatorilor săi la orice fel de cunoştinţe şi informaţii. Serviciile bibliotecii publice sunt oferite pe baza accesului egal pentru toți, indiferent de vârstă, rasă, sex, religie, naţionalitate, limbă sau statut social. De aceea, este necesară oferirea de servicii şi materiale specifice utilizatorilor care nu pot, din diferite motive, să le folosească pe cele obişnuite. Această categorie cuprinde, de exemplu, minorităţile lingvistice, persoanele cu disabilităţi sau cele din spitale sau închisori.

Toate grupele de vârstă trebuie să găsescă materiale adecvate nevoilor lor. Pe lângă materialele tradiţionale, colecţiile şi serviciile trebuie să includă toate tipurile de medii şi tehnologii moderne. Calitatea înaltă şi adecvarea la nevoile şi condiţiile locale sunt esențiale. Materialele trebuie să reflecte tendinţele curente şi evoluţia societăţii, dar şi memoria încercărilor şi imaginaţiei umane. Colecţiile şi serviciile nu trebuie să fie supuse nici unei forme de cenzură ideologică, politică sau religioasă, precum nici presiunilor comerciale”, a mai spus Președintele ANBPR.

Potrivit Managerului General al Bibliotecii Metropolitane București, Ramona Ioana Mezei, „bibliotecile publice se confruntă cu o multitudine de provocări și tendințe, atât la nivel național, cât și la nivel regional și global, generate de avansul tehnologic, diversitatea culturală și de particularitățile structurilor sociale.

Mai mult, incertitudinea și impredictibilitatea în creștere ne determină să gândim și să aplicăm noi paradigme de dezvoltare. Pentru implementarea priorităților profesionale menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții, avem nevoie de eforturi semnificative de incluziune digitală, culturală și socială a membrilor comunității.

În ceea ce privește provocările viitoare, sunt de menționat problemele legate de replanificare, garantarea siguranței, deservirea noilor utilizatori și reconectarea cu cei vechi, respectiv consolidarea rolului social al bibliotecii. În acest sens poate fi esențială flexibilitatea, sfera relaționării publice de o calitate superioară și a dotărilor tehnologice”.

Pe lângă lucrările plenare și atelierele tematice, în cadrul conferinţei mai sunt programate să aibă loc: vizionarea piesei de teatru „Doi pe o bancă”, la Teatrul de Comedie și o vizită documentară la Casa Memorial „Tudor Arghezi” – Mărțișor.

Partenerii acestui eveniment sunt: ARCUB, Teatrul de Comedie, Hanu` lui Manuc, Școala de Dresat Dragoni.

Sponsori: Softlink, Crama Valente Panciu, Tinread, IME, Admarque, Planta Romanica.

Parteneri media: TVR Cultural, TVR 3, Trinitas TV, Ziarul News, Răsfoiala, Agerpres, DC News, Radio Trinitas, Agenția de Carte.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel