Marius Budăi critică modul în care Guvernul Orban gestionează situaţia pensiilor.
"De ce Guvernule Orban-PNL îți bați joc de părinții și bunicii noștri? De ce Guvernule Orban-PNL părinții și bunicii noștri au devenit o povară pentru tine?
Se apropie data de 01 octombrie - Ziua internațională a Persoanelor Vârstnice, iar Guvernul Orban-PNL îi tratează pe părinții și bunicii noștri cu dispreț, șicane și abuz. Deranjată de faptul că federațiile naționale reprezentative ale organizațiilor de pensionari au comunicat public că vor da în judecată Guvernul pentru că a redus un drept legal al pensionarilor, drept prevăzut în Legea pensiilor nr. 127//2019, adică majorarea pensiilor cu 40%, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a decis să demonstreze federațiilor că poate, săvârșind un abuz evident, să nu respecte și să nu aplice, până în prezent, prevederile Legii nr. 363/2003 privind finanțarea activității ocazionate de sărbătorirea, la 1 Octombrie, a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Pentru finanțarea acestor activități, conform art.1 din lege, prin legea bugetului de stat se alocă anual sume în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale", transmite social-democratul Marius Budăi.
"Conform legii, sumele se repartizează de Ministerul Muncii și Protecției Sociale către federațiile naționale ale organizațiilor de pensionari, pe baza propunerilor prezentate de Consiliul Național al Organizațiilor de Pensionari. Din sumele primite 90% se folosesc de federații pentru acordarea de ajutoare pensionarilor aflați ÎN CEA MAI MARE DIFICULTATE.
Pentru a putea organiza sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, organizațiile de pensionari trebuie să cunoască sumele repartizate. Însă, până în prezent, Ministerul Muncii nu a comunicat repartizarea fondurilor pentru federațiile naționale. Până în anul 2020, Ministerul Muncii a comunicat sumele alocate cel mai târziu la începutul lunii august. De ce, Guvernule Orban-PNL? De ce?", întreabă Marius Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu