Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, susține că Executivul nu a redus bugetul procurorilor în 2015, așa cum susține DNA, ci, dimpotrivă, a oferit mai mulți bani. Neînțelegerea rezidă în decizia consensuală a Guvernului și a FMI de a nu mai da banii pentru titluri executorii Ministerului Public, ci de a-i păstra la Ministerul Finanțelor, de unde vor fi distribuiți, a explicat Vâlcov.
"La Ministerul Public, unde se află și DNA - care bineînțeles că va avea fișă separată, însă acest lucru trebuie să-l comunice astăzi Ministerul Public - toate alocările pentru bunuri, servicii, investiții, capital și alte cheltuieli, inclusiv asistența socială, toate acestea cresc față de anul acesta", a declarat Darius Vâlcov, joi, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Ministrul Bugetului spune că există o neînțelegere din cauza titlurilor executorii, care nu vor mai fi alocate fiecărui minister, ci vor fi plătite direct de către Ministerul Finanțelor.
"Bugetul este mai mare în 2015 decât în 2014. La cheltuielile de personal există o diminuare, o să vă explic și de ce, pentru că titlurile executorii din 2015 nu sunt prinse la Ministerul Public și pentru toate ministerele sunt prinse la Ministerul Finanțelor Publice (MFP). A fost o discuție pe care avut-o cu Comisia Europeană și FMI să aducem toate aceste titluri, să le prindem într-un buget la MFP. De aici apare diminuarea. Titlurile de anul acesta apar la Ministerul Public, iar cele de anul viitor nu apar la Ministerul Public, ci la MFP, și de acolo vor fi distribuiți", a mai spus Vâlcov.
Vâlcov, întâlnire cu Laura Codruța Kovesi, Tiberiu Nițu și Robert Cazanciuc
"Eu am solicitat o întrevedere ministrului Justiției și Procurorului General, voi solicita și dnei Laura Codruța Kovesi pentru a le explica toate aceste lucruri pentru că nu vreau ca dintr-o neînțelegere să se meargă mai departe și să se presupună fel și fel de lucruri. Bugetul Ministerului Public pentru anul viitor crește", a insistat ministrul.
DNA a transmis într-un comunicat publicat joi că în anexele proiectului de lege privind bugetul de stat pe 2015, Ministerul Public (DNA, DIICOT, Parchetul General) figurează cu un buget cu 31,94% mai mic decât cel de anul trecut. Direcția Națională Anticorupție și-a exprimat nemulțumirea față de tăierile bugetare, reclamând că în proiectul Legii Bugetului nu există o filă distinctă de buget pentru instituția condusă de Laura Codruța Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu