Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată că 2019 va fi al optulea an consecutiv în care este ignorat articolul 8 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru acest domeniu, educația fiind în continuare subfinanțată cronic.
Legea bugetului de stat pentru anul 2019 stabilește o alocare pentru educație de 3,02% din PIB, fapt ce dovedește că educația nu reprezintă nici în acest an o prioritate națională, raportându-ne la bugetul alocat acestui sector. În capitolele bugetare observăm următoarele lucruri:
- O creștere cu doar 8,01% a subvenției pentru cămine și cantine, de la 167.963.000 la 181.410.000, o sumă infimă comparativ cu nevoile reale, în contextul în care serviciile de cazare și masă pentru studenți reprezintă mecanisme de suport fundamentale oferite de instituțiile de învățământ superior din România. Subvenția pentru cămine-cantine reflectă situația extrem de dificilă a studenților din România atunci când vine vorba despre serviciile studențești pe care universitățile le oferă. Din anul 2005, numărul locurilor de cazare a scăzut constant, de la 116.021 (2005) la 104.081 (2014). În prezent, căminele studențești de stat din România au o capacitate de 107.682 locuri, iar dacă ne raportăm la numărul total de studenți care studiază în universitățile publice, locurile disponibile ajung doar pentru aproximativ 24% dintre aceștia, fiind evident mai puține locuri de cazare decât cererea reală, fapt ce ne îngrijorează. Partidul Social Democrat (PSD) și-a asumat într-un răspuns formulat la propunerile ANOSR, publicat în 8 decembrie 2016, faptul că „subvenția pentru cămine și cantine se va dubla până la sfârșitul anului 2017”. Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE) și-a asumat într-un document similar, semnat în data de 7 decembrie 2016, „creșterea subvenției pentru cămine și cantine aferentă anului 2017 cu 27% față de anul 2016”. În consecință, cele două partide care exercită actul de guvernare au alocat fonduri insuficiente, în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală, respectiv foarte departe de nevoile reale ale rețelei de cămine și cantine.
- Fondul de burse a fost majorat cu doar 2,43%, cu acestă creștere nu se pot lua noi măsuri care să vină în sprijinul studenților, în special al colegilor români de pretutindeni. Cadrul legislativ care stabilește cuantumul burselor pentru aceștia este același din 2008, el prevede burse de doar 65 de euro pentru ciclul licență, 75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenții doctoranzi. Aceste sume nu sunt corelate cu actuala realitate socio-economică a României și nu mai pot acoperi nevoile pe care studenții români de pretutindeni le au pentru a putea studia în România.
- La capitolul investiții de capital se constată o situație extrem de gravă, existând aceeași alocare bugetară ca în anul precedent, 67.000.000 lei, în contextul în care în anul 2018 a fost o scădere alarmantă de aproximativ 70%. Având în vedere că infrastructura a suferit degradări progresive și sunt afectate spațiile destinate procesului de predare-învățare și alte spații destinate serviciilor studențești, prezenta alocare bugetară nu reflectă deloc investițiile necesare în acest sens.
De asemenea, sectorul de tineret este grav afectat, la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului, bugetul alocat pentru acțiuni de tineret este de 1 leu pe tânăr pe an. Cea mai semnificativă scădere, cu 62,50%, o regăsim în capitolul bugetar Învățământ pentru programul Dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineri, în special studenți – de la 8.000.000, la 3.000.000 lei. Acest capitol cuprinde și bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studențești, program care are un rol important atât în motivarea studenților de a avea rezultate academice remarcabile pe parcursul unui an universitar, cât și în a reduce, parțial, inechitățile de natură socio-economică existente.
„Majorarea cu 47% a bugetului educației nu aduce nicio îmbunătățire în viața studenților, există o serie de creșteri insignifiante pe anumite capitole bugetare, care nu pot îmbunătăți calitatea vieții studențești. În continuare vom avea cămine suprapopulate, depășite din punct de vedere al dotărilor, cu deficiențe în respectarea normelor de igienă. Nu a fost implementat niciun mecanism de finanțare care să demonstreze faptul că dimensiunea socială a educației a primit importanța necesară din partea conducătorilor țării”, se arată în comunicatul transmis de către Petrișor-Laurențiu Țucă, președinte ANOSR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News