Proiectul de buget pe 2019 este unul "science fiction", iar PNL va veni cu "amendamente de substanţă", care să ajute la îmbunătăţirea acestuia, a declarat vineri preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.
"Un buget science fiction, pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte bazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8%. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul la care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizată, şi la ora actuală este 4,6 rata anualizată, ori, în condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energia electrică, cu gazul natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget - de 2,8% - este science fiction, este o minciună. Cursul de schimb euro-leu, deşi era 4,76, în proiectul de buget e stabilit 1 euro 4,67 lei. Este o minciună gogonată, pentru că tendinţa va fi de slăbire în continuare a leului, pentru că fenomenele negative care se petrec în economie cu siguranţă vor afecta şi puterea leului şi implicit vor duce la continuarea scăderii leului în raport cu euro", a spus Ludovic Orban.
"Cum poţi să-ţi asumi o asemenea creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maxim 4% şi, cel mai probabil, această creştere economică nu va depăşi 3%. Or, este clar că toate cifrele sunt puse din burtă, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum au reprezentat şi în bugetele pe anii anteriori. În special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru Educaţie reprezintă nişte minciuni", consideră Orban.
Preşedintele PNL a adăugat că nici în ceea ce priveşte programul de înzestrare a Armatei Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
"Guvernul nu a avut capacitatea să cheltuiască 2% din PIB pentru Apărare, pentru susţinerea programului de înzestrare, toate procedurile de înzestrare sunt blocate", a arătat Orban.
El a criticat şi afirmaţiile guvernanţilor privind investiţiile. "Să vii să spui că vei creşte investiţiile în condiţiile în care din 2012 până astăzi nivelul investiţiilor a fost într-o continuă scădere şi în mare parte creşterea economică are de suferit din cauza lipsei investiţiilor mi se pare o nouă minciună gogonată, care nu stă în picioare şi nu poate fi susţinută", a mai spus Ludovic Orban.
"Aici lucrurile sunt clare - anul trecut Guvernul a jefuit comunităţile locale, confiscând, practic, din bugetele locale la bugetul de stat o sumă de peste 7,5 miliarde, lăsând în aer programe de investiţii, lăsând în aer proiecte la care era necesară cofinanţarea, lăsând în aer o mulţime de servicii publice asigurate către cetăţeni, care nu şi-au îmbunătăţit calitatea, iar anul ăsta, deşi Guvernul minte că alocă cele mai mari sume pentru autorităţile locale, în realitatea taie peste 4,5 miliarde din banii comunităţilor locale, evident făcându-se că le dă bani autorităţilor locale", a precizat Orban.
"Cu siguranţă, am avut o discuţie, astăzi specialiştii PNL se vor întruni. Probabil în cursul zilei de astăzi vom prezenta o primă poziţie publică legată de proiectul de buget şi, de asemenea, vom lucra împreună cu celelalte comisii ale partidului - Comisia de educaţie, de sănătate, de cultură, de cercetare. Vom lucra pentru a pregăti amendamente de substanţă care, într-adevăr, să poată realiza o îmbunătăţire a acestui buget şi, mai ales, o folosire a bugetului ca un instrument de creştere economică sănătoasă şi de dezvoltare", a menţionat Orban.
Preşedintele PNL a participat vineri la întrunirea miniştrilor de Externe ai PPE, eveniment desfăşurat înaintea reuniunii Consiliului Afacerilor Externe care se desfăşoară la Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News