Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, şi vicepreşedintele liberal Florin Cîţu au prezentat, joi, un proiect de buget alternativ pentru anul 2019, criticând faptul că Guvernul nu a venit cu o propunere până acum.
"Vestea bună pe care trebuie să o audă toţi românii este că PNL este pregătit să guverneze şi a venit cu un proiect de buget pentru anul 2019. Vestea proastă pe care tot mai mulţi români o ştiu este că actualul Guvern nu este nici măcar în stare să facă diferenţa între lei şi euro. Este pentru prima dată în istorie când prim-ministrul României nici măcar nu ştie cum arată un buget, darămite să aibă vreo influenţă la redactarea acestui buget. Suntem în data de 13 decembrie şi nimeni din Guvernul PSD-ALDE nu ştie ce se va întâmpla cu România din punct de vedere financiar", a spus Sighiartău, într-o conferinţă de presă.
El a atras atenţia că bugetul trebuia să ajungă până pe 15 noiembrie la Parlament şi l-a catalogat pe cel din acest an drept unul al "subdezvoltării, al îngrăşării clientelei politice şi al incompetenţei. "Este un buget al celei mai primitive forme de socialism din UE. (...) Având în vedere situaţia critică în care ne-a adus PSD, singura soluţie de repornire a acestei ţări este pornirea motoarelor de creştere economică sănătoasă, bazată pe investiţii publice, pe fonduri europene, creşterea exporturilor şi susţinerea sectoarelor private ale economiei. Este ceea ce propune PNL prin proiectul de buget pentru anul 2019", a precizat Sighiartău.
Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că în contextul în care PSD nu are pregătit încă bugetul pentru 2019 acest lucru va avea consecinţe pentru investiţii. "Aş vrea să-i transmit un mesaj doamnei premier Dăncilă, pentru că de fiecare dată în şedinţele de Guvern se laudă singură şi se pare că în Guvern nu este nimeni care să o tragă de mânecă. Îi dau două exemple: bugetul pe care l-a construit în 2018 a avut doi parametri la începutul anului - o creştere economică de 5,5% şi un deflator de 2,1, după 10 luni de zile creşterea economică este de 4%, iar deflatorul 5,9%. Atunci când se laudă că inflaţia s-a dus nu ştiu unde şi creşterea economică ar trebui să se uite în primul rând la ce promitea la începutul anului 2018", a arătat Cîţu.
Potrivit acestuia, bugetul alternativ pentru 2019 se bazează pe un deficit de 1,2% din PIB şi are în vedere venituri de 32% din PIB. Cîţu a afirmat că liberalii propun eliminarea TVA defalcat, a supraaccizei, a supraimpozitării contractelor part-time, alocarea a 2% din PIB pentru Armată, o ţintă de 6% din PIB pentru Educaţie, aplicarea în continuare a Legii salarizării unitare şi un Guvern cu 15 ministere pentru raţionalizarea cheltuielilor.
El şi-a exprimat speranţa că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, "aflat în pană de idei şi soluţii", se va uita pe proiectul propus de PNL. La rândul său, Robert Sighiartău a precizat că proiectul de buget alternativ al PNL vizează investiţii de 6,5%, alocarea de bani pentru spitalele regionale, creşterea alocaţiilor pentru copii cu 80%, creşterea cu 10% a pensiilor, dublarea accesării fondurilor europene.
Vezi şi: Autostrada A3, intrarea în Bucureşti, stadiul lucrărilor. Video
Iohannis, suspendare ședință CSAT, PRECIZĂRI-CHEIE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu