Proiectul de buget pentru anul 2019 întârzie din cauza avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), însă mediul de afaceri din România nu este afectat, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Radu Ştefan Oprea, într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat dacă mediul de afaceri este afectat de lipsa proiectului de buget. "Astăzi funcţionăm cu 1/12 din bugetul anului trecut, deci funcţionăm. Sigur că ştim ce s-a întâmplat cu bugetul în vară, când, într-adevăr, ar fi putut fi afectate firmele româneşti din perspectiva noastră, a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, cele care participau la târguri şi expoziţii, erau în pericol atunci 170 de firme care trebuiau să participe la târguri. Astăzi nu se pune această problemă. În Ministerul pentru Mediul de Afaceri, toate târgurile şi expoziţiile sunt în programul normal. Sigur, îmi doresc ca avizele acelea celebre să fie obţinute, astfel încât să putem să intrăm... Eu, cel puţin astăzi, în minister, ştiu cifrele bugetului, noi le-am discutat cu Finanţele, deci lucrurile sunt avansate", a spus oficialul guvernamental.
Pe data de 6 ianuarie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că proiectul de buget pe anul 2019 va fi prezentat public cel mai probabil săptămâna următoare.
"O să-l expunem (proiectul de buget pe 2019 n.r.), poate chiar săptămâna viitoare o să îl prezentăm public pentru a fi dezbătut, pentru fi discutat, pentru a lua avizele necesare. Avem avizul de la CSAT, dar mai avem dialogul social, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Fiscal, astfel încât, atunci când decide Parlamentul să intre în şedinţă, fie la sfârşitul lui ianuarie, fie la începutul lui februarie, când se decide în Parlament, noi să îl avem trecut deja de Guvern. Nu e niciun fel de blocaj", a susţinut ministrul Finanţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu