Caz fără precedent în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Parlamentului: bugetele MApN, MAI, SRI, SIE, SPP şi STS au trecut cu unanimitate de voturi, 37-0, în condițiile în care niciun membru nu a absentat de la dezbateri.
Culisele din spatele consensului putere-opoziție
Toți cei 11 senatori și 26 de deputați din Comisia reunită pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost de acord cu alocările bugetare pentru MApN, MAI, SRI, SIE, SPP şi STS, indiferent de partidele din care fac parte.
Surse DCNews au dezvăluit cum s-a ajuns la acest consens între aleșii puterii și cei ai opoziției.
Înainte de vot, reprezentanții opoziției au discutat cu cei ai puterii, care au fost de acord să adopte un amendament care prevede ca în următorul buget alocările pentru Apărare să fie majorate cu 0,3%.
Solicitarea opoziției, deziderat al puterii la negocierile pe buget
Amendamentul solicitat de opoziție a fost deja negociat de premierul Victor Ponta cu reprezentanții Comisiei Europene. Echipa negociatorilor CE nu a fost însă de acord cu includerea în deficitul pe 2015 a cheltuielilor suplimentare de 0,3% din PIB, pe care România s-a angajat să le facă anul viitor, în calitatea de membru NATO.
Conform spuselor lui Victor Ponta, reprezentanţii Comisiei Europene au transmis că nu au mandat să aprobe majorarea deficitului pentru cheltuieli de Apărare, astfel că decizia ar urma să fie luată în Consiliul European: "Decizia de a acorda derogare se poate lua în Consiliul European, iar preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, va reveni cu această solicitare la Consiliul din 17-18 decembrie sau, dacă nu, preşedintele ales, va solicita la următorul Consiliu European. Suntem la graniţa unui conflict cu Ucraina şi cu alte conflicte îngheţate, trebuie să creştem cheltuielile de apărare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu