Bugetul Programului pentru şcoli stabilit pentru anul şcolar 2023 - 2024 depăşeşte 742,6 milioane de lei, cea mai mare parte din sumă, peste 361 milioane de lei, fiind alocată pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, Hotărârea pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024.
'Prezentul act normativ are drept scop instituirea măsurilor prevăzute de noile reglementări europene, astfel încât să se continue participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, pentru exerciţiul financiar din perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, asigurându-se distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf, precum şi produse de panificaţie pentru preşcolari şi elevi, pentru perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, inclusiv pentru anul şcolar 2023-2024.
Valoarea totală a programului pentru anul şcolar 2023-2024 este de 742.617.252 lei (150.038.842 euro), din care: ajutor financiar din partea Uniunii Europene - 86.525.308 lei (17.481.626 euro), din care 178.236 euro pentru fructe şi legume; 303.390 euro pentru lapte şi produse lactate; ajutor financiar naţional 656.091.944 lei (132.557.216 euro)', se arată în comunicatul MADR.
Bugetul total de 742,6 milioane de lei se utilizează astfel: 94.782.996 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.612.300 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 361.134.499 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.612.300 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 211.475.157 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat.
Potrivit datelor centralizate de Ministerului Educaţiei, un număr de 1.880.615 preşcolari şi elevi vor beneficia de produsele distribuite prin Program, începând cu anul şcolar 2023-2024.
Limita valorică zilnică/preşcolar/elev care este de 0,70 lei pentru porţia de fructe şi legume, 1,11 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 0,65 lei pentru porţia de produse de panificaţie.
Programul prevede acordarea gratuită unui preşcolar/elev, pe parcursul săptămânii, a 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii.
Elementul de noutate pentru anul şcolar 2023-2024 îl reprezintă faptul că pe parcursul săptămânii se acordă gratuit 3 porţii de lapte şi 2 porţii de produse lactate, faţă de anii şcolari anteriori când se distribuiau 2 porţii de lapte şi o porţie de produs lactat, precizează Ministerul Agriculturii.
De asemenea, elevii cu intoleranţă la gluten/lactoză şi/sau la orice alt ingredient şi/sau compus şi/sau la orice produs distribuit vor putea beneficia de produse adecvate situaţiei lor.
Programul stabileşte şi măsurile educative care se pot realiza în cadrul anului şcolar şi care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi a produselor lactate, precum vizitarea unor ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, staţiuni de cercetare, expoziţii, târguri, concursuri tematice, degustare, activităţi de grădinărit la nivelul şcolii, organizarea unor zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte şi produse lactate, utilizarea unor materiale didactice/educative, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu