Cheltuielile cu infrastructura în România vor creşte cu 5% pe an între 2013 şi 2025, conform unui raport al PwC şi Oxford Economics. De asemenea, au fost analizate viitoarele cheltuieli și investiții din diverse domenii.
Cheltuielile cu infrastructura în România vor creşte în medie cu 5% pe an între 2013 şi 2025 – mai rapid decât cele din Europa de Vest, dar mai încet ca rata de creştere la nivel global – cheltuielile totale de infrastructură urmând să atingă valoarea de aproximativ 30 miliarde de dolari până în 2025, conform raportului Capital project and infrastructure spending: Outlook to 2025 al PwC şi Oxford Economics.
„Infrastructura României, în special infrastructura de transport, are mare nevoie de îmbunătăţiri, ceea ce justifică creşterea substanţială a cheltuielilor cu drumurile din ultimii ani. Ne aşteptăm ca infrastructura de transport să continue să fie o prioritate în timpul redresării economice din Europa. Investiţiile în infrastructura de transport rutier, susţinute în parte de fonduri europene, vor continua să constituie principala cheltuială pentru investiţiile în infrastructura de transport, cu o creştere prognozată de la 4.5 mld. dolari în 2013 la aproape 9 mld. dolari în 2025" spune Daniel Anghel, Partener în cadrul departamentului de taxe şi Lider al echipei de servicii pentru sectorul public, PwC România.
Sectorul industriei grele din România pare să aibă avantaje competitive faţă de cele din statele vecine cu costuri de producţie mai mari. Investiţiile în aceste sectoare au înregistrat o creştere mare în anii dinaintea intrării României în Uniunea Europeană, însă au scăzut în timpul crizei economice globale. Pe termen mai lung, PwC se aşteaptă ca investiţiile să îşi revină în sectorul metalurgic, chimic şi de rafinare, urmând să se dubleze de la 2,3 miliarde dolari în 2013 la 4,5 miliarde dolari în 2025.
Cheltuielile sociale vor constitui, de asemenea, o prioritate, cu cheltuielile de asistenţă medicală în creştere cu aproximativ 0,5% pe an, mai rapid decât cheltuielile pentru educație, pe măsură ce populaţia României îmbătrâneşte (deși într-un ritm mai lent decât cele din Europa de Vest). Totalul cheltuielilor cu infrastructura socială este de așteptat să ajungă la 10 miliarde de dolari pe an până în 2025.
"Pentru a îşi consolida şi accelera creşterea economică, România va avea nevoie de investiţii masive în infrastructură în următorii 10 ani, în valoare de zeci de miliarde de euro. Pentru a finanţa asemenea investiţii mari, autorităţile publice ar trebui să ia în considerare o gamă mai mare de surse de finanţare – de la fonduri europene la parteneriate public-private. Ar trebui să ne inspirăm din modelul spaniol de dezvoltare a infrastructurii, care a utilizat la maximum soluţia concesiunilor. De asemenea, vom avea nevoie de bugete multi-anuale capabile să finanţeze pe termen lung proiectele de infrastructură aflate în derulare " adaugă Daniel Anghel.
Studiul analizează proiectele de investiţii şi cheltuielile de infrastructură în 49 dintre cele mai mari economii ale lumii, de pe şase continente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News