Buget primării. Robu, reacție la adresa Guvernului: Să fie clar!

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, consideră "total inacceptabilă" încercarea Guvernului de a lăsa primăriile fără bani de investiţii, prin luarea la bugetul central, respectiv la bugetele judeţene, a unor cote părţi semnificative din impozitul pe venit, care este principala sursă a bugetelor locale.

"Este de neimaginat ca, în România anului 2019, să nu rămână la bugetele locale, la nivel de primării, minimum 60% din impozitul pe venit încasat pe raza unităţii administrativ-teritoriale în cauză. Corect ar fi, după calcule matematice riguroase, să rămână 66,8%, pentru a se compensa integral scăderea cauzată de reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Dar ce este de la 60% în sus poate, totuşi, fi considerat acceptabil. Evident, cu condiţia de a nu se pune în sarcina locală noi costuri, inventate acum sau care, până acum, au fost în sarcina guvernului", arată Nicolae Robu, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

De aceea, edilul le cere guvernanţilor să se întoarcă din mersul contra curentului, să oprească descentralizarea şi să treacă urgent la o descentralizare reală, până nu va fi prea târziu. Potrivit lui Robu, Constituţia României statuează clar descentralizarea şi subsidiaritatea, ca valori de bază în organizarea şi funcţionarea statului şi a administraţiilor publice locale, iar experienţa ţărilor europene dezvoltate confirmă categoric aceste valori.

Vezi și: PLUS - apropiat Cioloș, scandal: "Demisia în 24 de ore"

"Să fie clar!"

"Din păcate, la aproape 30 de ani de la Revoluţie, în România continuăm să păstrăm un centralism extrem de neproductiv, ba pe alocuri asistăm chiar la consolidări şi, mai mult, la extinderi ale lui. Să fie clar: în democraţie, doar prin descentralizare se poate funcţiona raţional, eficient, doar descentralizarea responsabilizează. Nivelurile cele mai aproape de cetăţeni - primăriile - sunt cele care cunosc cel mai bine nevoile, iar cei ce le deservesc - primari, consilieri locali şi angajaţi - nu au alternativa de a nu se comporta responsabil fără a fi taxaţi, pentru că asupra lor se manifestă permanent, nemijlocit, presiunea, controlul şi cenzura cetăţenilor", a detaliat Robu.

Acesta a subliniat că "descentralizarea trebuie corect înţeleasă", la administraţiile publice locale trebuie trecute nu doar responsabilităţi, deci costuri, ci simultan, şi prerogative şi resurse, "evident, cu darea de seamă corespunzătoare".

Vezi și: ANAF, decizie. Motiv de bucurie pentru cei cu datorii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel