Buget, rectificare: Cheltuieli mai mari cu 1.1 milioane de lei decât veniturile

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 8,819 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu 9,926 miliarde de lei, potrivit noului proiect de rectificare bugetară publicat luni de Ministerul Finanţelor Publice.

'Bugetele componente ale bugetului general consolidat care au înregistrat majorări ale veniturilor sunt: bugetul de stat +948,4 milioane lei, bugetul asigurărilor sociale de stat + 897,1 milioane lei, bugetul asigurărilor pentru şomaj +245,9 milioane lei, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate +1.200,4 milioane lei, bugetele locale + 5.082,9 milioane lei, iar diminuări ale veniturilor s-au înregistrat, în principal la bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii - 330,9 milioane lei', se arată în document.

Cheltuieli majorate

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea se majorează, pe sold, cu suma de 9,925 miliarde de lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menţine la nivelul de 2,97% din PIB. Potrivit MFP, veniturile bugetului de stat pe anul 2018, se majorează, pe sold, cu suma de 948,4 milioane lei, influenţele se reflectă, în principal, pe alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice: +541,4 milioane lei; impozit pe venit şi salarii: +314,9 milioane lei; impozite şi taxe pe proprietate: -100,7 milioane lei; taxa pe valoarea adăugată: -1,727 miliarde de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2018 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale; alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii: +77,1 milioane lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel